Marturisesc ca am sta mult pana m-am hotarat sa ma asez cu laptopul in brate, langa focul albastru al semineului, si sa incerc sa astern aceste randuri. La inceput mi s-a parut complet aiurea… la urma urmei, cam fiecare posesor de blog posteaza cateva randuri in aceste momente in care un an se incheie si altul paseste timid spre noi. Poate ca nici nu as fi scris. Am primit insa recent, un fel de cadou intarziat de la Mos Craciun. Un cadou mic, firav, asternut cu slove negre pe foi subtiri de ie romaneasca de Sebes. File de carte, apartinand unor suflete care si-au trecut acolo lacrimile, gandurile, metaforele si mai ales, si-au pus in fata noastra, inimile mari si calde de copil. Tocmai citind aceasta carte mi-am luat si eu inima in dinti. Ma uit in urma, la tot ce am scris anul asta aici, in coltul asta de lume a internetului, numit atat de sec “blog”… Cate momente s-au adunat in literele ce imi fug prin fata ochilor. Am plans si mi-am descarcat tristetile. Am sperat si mi-am pus in scris tinte imposibile. Am ras si v-am lasat sa imi calcati rasul in picioare. V-am dat dreptate, voua, celor care v-ati urlat disperarea sociala sau durerea sufletului. Si nu stiu daca v-am multumit suficient voua, celor care mi-ati curatat pansamentele ce ma tin intreg la minte si la suflet. Ampus poezie pentru cei care viseaza la stele, si versuri pentru cele care m-au tinut si ma vor mai tine de mana. Am asternut ganduri imprumutate de la altii care au condei mai bun, in incearcarea de a va face sa intelegeti si voi anumite lupte care se dau mereu in jurul nostru… poate am reusit, sau poate ati plecat mai departe, injurandu-ma. Pana la urma, important pentru mine e faptul ca pentru o clipa v-ati aruncat ochii spre acele randuri scrise, mai mereu, la ceas tarziu in noapte. Nu stiu de ce, dar am descoperit ca scriu mai cu pofta noaptea. Nu stiu daca si cu mai mult “succes la public”… Oricum, va multumesc tuturor… Chiar si celor care m-au criticat. Pana la urma, orice sut in fund e un pas inainte. E 5 dimineata… Trebuie sa nu uit sa spun un “multumesc” adevarat, din toata inima mea de copil mare, pentru doua persoane care m-au inspirat in toata aceasta perioada. Iti multumesc tie, Ana, pentru firimiturile de speranta si feliile de suflet romantic pe care mi le-ai presarat in fata in paginile blogului tau… Si iti mai multumesc si tie, Ruxandra, pentru tupeul cu care ai muscat din lumea asta jegoasa, si curajul cu care le-ai tras un pumn in figura celor care isi bat joc de tine, de mine, de altii, de noi…
Ne vom reintalni in anul viitor… alte file cazute din castan, flori de cires in gradini japoneze si ganduri intr-o scrisoare din viitor. Si poate, pana la urma, printul orb va reusi sa vada printesa care sa il duca pe Magura.
E tarziu… Iertati-mi aberatiile de final de an. “Eminescu in mizerie” imi spunea mama cand vroia sa rada de pletele mele si de puerilitatea gandurilor pe care le puneam pe foi de caiet studentesc. Acum cica am evoluat. Scriu pe blog. O locatie in care sper sa ne citim cu bine si in noul an… Inchinati un strop de sampanie si pentru pomenirea unuo suflet ratacit… Va doresc tuturor doar atat: Sanatate trupeasca, impreuna cu multa lumina si caldura in suflet…
miercuri, 29 decembrie 2010
joi, 9 decembrie 2010
Scrisoare catre Mosu'
Eu nu te-am intrebat niciodata daca esti sarac sau daca te dor salele. Am fost prea egoist si m-a interesat sa-ti vad facuta datoria sub bradul meu. Draga Mos Craciun, eu nu ti-am daruit niciodata ceva dintr-o desaga. M-am gandit intai la ai mei, la ai altora si la mine. Nu ti-am lasat niciodata un pahar cu apa la geam si nici nu mi-am facut griji ca poate ai nevoie de pingele la bocanci. Acum ca am crescut, recunosc. Vreau sa-ti iau locul. Si in schimbul unui sac, sa adun in mine toata fericirea, toate topaielile dintr-o dimineata. Mos Craciun, te invidiez! Fiindca tu, un batranel inghetat, hamesit si nemancat, reusesti sa impaci o lume, cand eu, nici intr-o viata nu m/am vazut cu ea. Draga Mos Craciun, eu vreau sa te miros. Si sa te tin in brate ca pe-un bunic nevazut de ani. Si mai vreau sa-ti spun prima poezie ce-am invatat-o cu bradulet, bradut frumos. Eu vreau sa iti indrept fesul nins si sa te scutur de bucurie. Sa te primesc in casa mea si sa le explic tuturor ca tu existi, ca tu nu intarzii, ca tu nu ai polite de platit, ca tu ne vezi egali. Eu vreau sa-ti fac o cafea buna si sa ranjim amandoi cand punem la cale anul. Draga Mos Craciun, tu esti un pricopsit. Stiu si eu, stii si tu, stim toti.
Eu nu ma gandesc ca te vad si la anul, eu nu-mi fac planul ca peste-o iarna o sa-mi mai doresc ceva. Eu vreau acum si-ti scriu decis. De data asta,te fentez. Caci nu mai trebuie sa afli daca am fost cuminte sau daca iar m-am sters nepoliticos pe presul de la usa vecinei. Fiindca tot ce-ti cer e pentru „niste oameni multi”. Mai intai vreau jucarii pentru copiii aceia de la centru. Ii stii tu, am fost la ei si anul trecut, cand mi-am uitat barba acasa. Pentru papagalul galben vreau o colivie noua, ovala. A mai crescut si el. Imi mai trebuie niste drumuri deschise ca sa pot ajunge la toti cei de acasa. Le-am promis ca ma fac sanie. Invata-ma sa fac sarmale. Trebuie sa-mi hranesc cu iubire apropiatii. Si daca bradul meu e mai mic anul asta, pentru ca mutand mobila aiurea, nu mi-a ramas loc, te rog, lasa-mi in josul crengilor un ravas cu toate lucrurile bune pe care altii le merita. Stiu, eu nu te-am intrebat niciodata daca te calc pe nervi, cerand egoist.
Mi-a trecut doar prin minte ca atunci cand n-o s-o mai fac, o sa uit toate colindele in scara de bloc, o sa uit gustul cozonacilor, o sa uit sa iubesc, o sa uit ca existi. Numai ca, m-ai invatat ca niciodata sa nu tradez memoria sufletului meu. Te-astept chiar de vii fara nimic. Uneori fericirea noastra inseamna sa stim ca undeva exista cineva pentru care, din cand in cand suntem totul. Nu te grabi, distanta e aceeasi. De data asta nu ma mai mut.
Cu dragoste, simplu... EU
duminică, 21 noiembrie 2010
"Sunt barbat, nu sunt deloc complicat..."
Am descoperit abia recent piesa "Cele Doua Cuvinte" a trupei Taxi. Si am inceput sa vad cate controverse exista intre barbati si femei, pe tema asta, aparent banala, legata de expresia "te iubesc"... oare e chiar asa cum spun ei in melodie? sa ne fie ciar asa de greu sa spunem aceste cuvinte? sau nu cumva s-au devalorizat atat de mult, incat toti, barbati sau femei le spunem din obisnuinta? Am aproape 30 de ani, si de pe la 20, cand am inceput sa inteleg cu adevarat complexitatea de sentimente si trairi dintr-o relatie, am tot spus "te iubesc" de cateva mii de ori. Nu la foarte multe fete, pentru ca in general imi aleg (ce urat suna) relatii cu grija... dar am descoperit ca parca e mai bine sa demonstrezi ce simti, decat sa spui ca papagalul "te iubesc", atat de mult si des incat tu ajungi chiar sa crezi asta, iar ea ajunge sa se plictiseasca, si sa iti raspunda sec "mda, si eu"... nu sunteti de acord cu mine? oricum, din punctul asta de vedere, m-am tot uitat peste amintirile iubirilor mele... cred ca le port noroc, daca stau sa ma gandesc ca acum toate cele care au contat cu adevarat sunt acum maritate si cu copil, iar eu inca imi caut jumatatea... dar, asa cum scria o buna prietena (cred si sper eu) pe blogul ei... "toate se intampla la timpul lor si cu un motiv"... obisnuiam sa imi placa toamna si iarna... in doi... acum toamna mi se pare seaca, iar iarna e doar frig mult si zapada flescaita... dar, deja divagam de la subiect... oare ce e mai important? a spune "te iubesc", doar asa, din gura, pentru ca stii ca asta vrea celalalt sa auda? sau a-ti demonstra sentimentele in mod concret, si constant, prin gesturi si fapte mai mult sau mai putin "mari"? si ca sa fiu si putin rautacios, apropo de postarea unei alte prietene ... cate femei nu spun fraze de genul "nu conteaza banii/cum arata... conteaza ce simte pentru mine... e de ajuns si o simpla floare..." si totusi, din toate aceste femei, care dau aceasta replica... cate nu se uita la tine ca la felu' paispe daca intr-adevar te duci la ele doar cu o floare... pana la urma, totusi, cum spunem "te iubesc", dincolo de cuvinte"? si de ce trebuie (indiferent ca suntem barbati sau femei) sa ne demonstram iubirea?...
"Si nu-nteleg de ce nu-mi acorzi credit nici macar cat unui caine
Care te iubeste chiar daca nu-ti vorbeste.
Pe bune, nu stiu ce vrei. E suficient sa te uiti in ochii mei.
Si sa stii ca eu......"
"Si nu-nteleg de ce nu-mi acorzi credit nici macar cat unui caine
Care te iubeste chiar daca nu-ti vorbeste.
Pe bune, nu stiu ce vrei. E suficient sa te uiti in ochii mei.
Si sa stii ca eu......"
sâmbătă, 18 septembrie 2010
Cat de mult valoreaza iertarea
Se povestea ca o mama avea un baiat foarte silitor, student la universitate, de unde-i aducea cele mai frumoase rezultate. A venit razboiul si baiatul a fost chemat sa plece pe front. Fiindca era un om integru, s-a dovedit a fi un erou. Si-a dat viata pentru tara.
Mama s-a rugat lui Dumnezeu sa-i trimita macar o data baiatul, in vis, ca sa-l mai vada. O singura data. Rugaciunea i-a fost ascultata si i s-a promis ca ii va fi trimis, putand sa retraiasca impreuna cinci minute din viata lor trecuta. A fost insa intrebata: Gandeste-te bine, care cinci minute din viata lui si a ta le alegi, pentru aceasta? El va veni sa retraiti impreuna acele minute pe care le alegi acum. Gandeste-te bine. Vrei sa vina ca student la universitate, cu frumoasele rezultate care te bucurau atata? Va fi fost aceea bucuria ta cea mai mare, si ai vrea s-o repeti? Vrei poate sa-ti vina imbracat de pe front, incununat cu laudele comandantilor lui, inainte de a muri, si aureolat de eroism?
Femeia a stat si s-a gandit, si a raspuns: Nu! Daca ar fi posibil sa-mi fie redat copilul pentru a retrai cinci minute, as vrea ca ele sa fie din copilaria lui. Fiindca imi aduc aminte de o intamplare cu el, de cand era copil. Era in gradina si a facut o greseala. Cand am iesit din casa si am vazut greseala pe care a facut-o si eram gata sa-l pedepsesc, a alergat catre mine plangand si mi-a cerut iertare. Dar a facut-o cu atata sinceritate, cu atata incredere ca eu il voi ierta, s-a lipit de trupul meu cu atata dragoste, cu atata parere de rau ca m-a suparat, incat nu numai ca l-am iertat, dar minutele acelea au fost cele mai frumoase din viata mea. Pe acelea nu pot sa le uit si, daca e posibil, pe acelea as vrea sa le retraiesc.
Mama s-a rugat lui Dumnezeu sa-i trimita macar o data baiatul, in vis, ca sa-l mai vada. O singura data. Rugaciunea i-a fost ascultata si i s-a promis ca ii va fi trimis, putand sa retraiasca impreuna cinci minute din viata lor trecuta. A fost insa intrebata: Gandeste-te bine, care cinci minute din viata lui si a ta le alegi, pentru aceasta? El va veni sa retraiti impreuna acele minute pe care le alegi acum. Gandeste-te bine. Vrei sa vina ca student la universitate, cu frumoasele rezultate care te bucurau atata? Va fi fost aceea bucuria ta cea mai mare, si ai vrea s-o repeti? Vrei poate sa-ti vina imbracat de pe front, incununat cu laudele comandantilor lui, inainte de a muri, si aureolat de eroism?
Femeia a stat si s-a gandit, si a raspuns: Nu! Daca ar fi posibil sa-mi fie redat copilul pentru a retrai cinci minute, as vrea ca ele sa fie din copilaria lui. Fiindca imi aduc aminte de o intamplare cu el, de cand era copil. Era in gradina si a facut o greseala. Cand am iesit din casa si am vazut greseala pe care a facut-o si eram gata sa-l pedepsesc, a alergat catre mine plangand si mi-a cerut iertare. Dar a facut-o cu atata sinceritate, cu atata incredere ca eu il voi ierta, s-a lipit de trupul meu cu atata dragoste, cu atata parere de rau ca m-a suparat, incat nu numai ca l-am iertat, dar minutele acelea au fost cele mai frumoase din viata mea. Pe acelea nu pot sa le uit si, daca e posibil, pe acelea as vrea sa le retraiesc.
marți, 14 septembrie 2010
Just ME
SUNT: un romantic si un timid incurabil
AS VREA: sa pot da timpul inapoi
PASTREZ: toate amintirile frumoase
MI-AS FI DORIT: sa traiesc in Strasbourg
NU IMI PLACE:ca cineva sa isi bata joc de mine
MA TEM: de moarte si de cainii vagabonzi
IMI PARE RaU:de unele greseli facute in trecut.
IMI PLAC:calatoriile, muzica, dragostea, femeile frumoase prin simplitate.
NU SUNT: ordonat, prost, bun dansator, bogat, amantul perfect...
DANSEZ: cand aud o piesa faina.
NICIODATA: nu voi intelege prostia si fitele.
RAR: reusesc sa ma fac ceva numai si numai pentru mine
PLANG: cand cineva imi calca inima in picioare sau cand trebuie sa „mi-o carpesc” la loc
NU SUNT INTOTDEAUNA: calm
NU IMI PLACE DE MINE: cand ma enervez.
SUNT CONFUNZ: cand nu inteleg mesajele non verbale transmise de altii
AM NEVOIE: de iubire, de viata..si multe alte lucruri.. printre altele, de un suflet pereche
AR TREBUI:sa imi iau cateva zile libere.....si sa stau linistit..fara internet...fara telefoane... doar eu... si poate EA
AS VREA: sa pot da timpul inapoi
PASTREZ: toate amintirile frumoase
MI-AS FI DORIT: sa traiesc in Strasbourg
NU IMI PLACE:ca cineva sa isi bata joc de mine
MA TEM: de moarte si de cainii vagabonzi
IMI PARE RaU:de unele greseli facute in trecut.
IMI PLAC:calatoriile, muzica, dragostea, femeile frumoase prin simplitate.
NU SUNT: ordonat, prost, bun dansator, bogat, amantul perfect...
DANSEZ: cand aud o piesa faina.
NICIODATA: nu voi intelege prostia si fitele.
RAR: reusesc sa ma fac ceva numai si numai pentru mine
PLANG: cand cineva imi calca inima in picioare sau cand trebuie sa „mi-o carpesc” la loc
NU SUNT INTOTDEAUNA: calm
NU IMI PLACE DE MINE: cand ma enervez.
SUNT CONFUNZ: cand nu inteleg mesajele non verbale transmise de altii
AM NEVOIE: de iubire, de viata..si multe alte lucruri.. printre altele, de un suflet pereche
AR TREBUI:sa imi iau cateva zile libere.....si sa stau linistit..fara internet...fara telefoane... doar eu... si poate EA
luni, 6 septembrie 2010
Pisoar de 300 de euro pe ritm traditional de Guta
Bai fratilor, se-mpute! Capitala bunelor Maniere, cum o numesc unii, devine capitala Bunelor Manele! De parca nu era de ajuns ca bubuie Guta si Salam din fiecare masina "benga tunata", acuma s-au instalat si in centrul Sibiului. A, si apropo, nu sunt rasist! Cunosc tigani (pardoni, romi) foarte misto! Si credeti-ma, nu comentam, daca era muzica traditionala tiganeasca. Am inteles ca era vorba de Zilele Culturii Romanes. Si acceptam sa aud muzica tiganeasca adevarata. Care suna chiar fain. Vezi Bregovic. Dar ce are de-a face Guta cu traditia romilor? Desi, vorba unei colege, peste vreo 20 de ani, va deveni folclor tiganesc, ca deh, totul e posibil la noi. Plus ca, vorba lu Brylu Crocodilu ... "de ce pula mea tre să vă pișați în tot centrul? Benchetuiți, dansați, aruncați cu euroii, măritați-vă fiicele când vrea mușchiul vostru, trăiți-vă tradițiile de homo sapiens când, cum și unde vreți, dar nu vă bateți joc de restul. Dacă piș și eu toată strada Grâului îmi mulțumiți sau ieșiți cu sabia ninja?" Si cea mai tare faza a fost cand l-am auzi pe Cioaba, plangand de mila romilor heuropeni pe care mosiu "Nicolai Sar-Cozi" i-a trimis inapoi la tarisoara lor de pe bolintine. Cum adica sa le dea frantujii 300 de euro? Pai ei, mancat-as, cu paraii astia nu traieste decat vreo 3 zile! Si mi-au facut ochii ca sirena de politie. Adica, WTF!!!! Astia fut 15 meleoane in 2 zile? Mijjjtoo, praleo! Fara numar de la nasu' Paris! Cu banii astia mai mult de jumatate din clasa muncitoare (aia adevarata) a Romaniei, ar trai binisor timp de o luna. Dar ei, defavorizati, saracii, nu au ce face cu 300 de euroi, ca deh, e puradeii multi si le trebe tuning la caruta! A dracu daca nu m-as declara tigan si m-as duce in fiecare luna "in tabara" in Franta! Futu-i! Dar uite asa patim daca-i lasam pe altii sa ne dea lectii de europenism pe banii nostri, in tara noastra, in timp ce la ei in tara si in dictionare nu exista cuvantul "minoritate" sau "etnie"... Ma duc sa caut o buda... sau o tufa... ca deja imi vine sa ma pis pe tambal, poate fasaie mai acustic. V-am salutat din mers si v-am pupat pe poertofeluri... apropo, de cand ati inceput sa cititi aberatia mea, v-ati mai uitat in bozonare sa verificati daca mai aveti protofelul din dotare?
Foto: Ionut Visan (Johny ma men)
marți, 31 august 2010
Suflet de catel schiop
În vitrina unui magazin de animale era un afiş: “Căţeluşi de vânzare”
Un baieţel de 10 ani intră şi intreabă care-i preţul unui căţeluş. Vânzătorul îi răspunde că preţul este între 30 şi 50$. Băieţelul bagă mâna în buzunar, scoate câteva monezi. Numără 2.70 $ … şi apoi întreabă: “Aş putea vedea căţeluşii?”
Vânzătorul zâmbeşte. Fluieră, din magazin iese afară căţeaua şi în urma ei 5 căţeluşi frumoşi. Al şaselea căţeluş… rămase în urmă şi nu se apropia!
Băieţelul întreabă: “De ce căţeluşul astă şchioapătă ?” Omul îi răspunse că acesta s-a născut cu o problemă la picior şi va şchiopăta toată viaţa! “Acesta-i caţeluşul pe care-l doresc”, a spus băieţelul cu bucurie în glas. “Dacă asta e dorinţa ta, ţi-l dau gratis!”
Copilul s-a suparat şi a răspuns: “Nu-l vreau gratis, preţul lui e la fel ca şi a celorlalţi căţei, îţi voi da tot ce am la mine acum, şi în fiecare lună îţi voi plăti 50 de cenţi, până voi achita preţul lui intreg !”
“Eşti sigur că vrei acest căţeluş? Doar niciodată nu va putea fugi sau juca sau sări precum ceilalţi!”
Băieţelul s-a aplecat, şi-a ridicat puţin pantalonul şi i-a arătat vânzătorului aparatul de fier ce-i susţinea piciorul strâmb.
“Nici eu nu pot alerga, de aceea acest căţeluş are nevoie de cineva care să-l înţeleagă!”
Ochii vânzătorului s-au umplut de lacrimi când i-a spus copilului: “Mă rog şi sper ca fiecare căţeluş să aibe pe cineva care să-l iubească, aşa precum tu îl vei iubi pe acest căţeluş!”
Morala:
În viaţă nu contează cine eşti, contează ca cineva să te preţuiască şi să te iubească necondiţionat! Un prieten adevărat, este acela care soseşte în timp ce ceilalţi… dispar!
Un baieţel de 10 ani intră şi intreabă care-i preţul unui căţeluş. Vânzătorul îi răspunde că preţul este între 30 şi 50$. Băieţelul bagă mâna în buzunar, scoate câteva monezi. Numără 2.70 $ … şi apoi întreabă: “Aş putea vedea căţeluşii?”
Vânzătorul zâmbeşte. Fluieră, din magazin iese afară căţeaua şi în urma ei 5 căţeluşi frumoşi. Al şaselea căţeluş… rămase în urmă şi nu se apropia!
Băieţelul întreabă: “De ce căţeluşul astă şchioapătă ?” Omul îi răspunse că acesta s-a născut cu o problemă la picior şi va şchiopăta toată viaţa! “Acesta-i caţeluşul pe care-l doresc”, a spus băieţelul cu bucurie în glas. “Dacă asta e dorinţa ta, ţi-l dau gratis!”
Copilul s-a suparat şi a răspuns: “Nu-l vreau gratis, preţul lui e la fel ca şi a celorlalţi căţei, îţi voi da tot ce am la mine acum, şi în fiecare lună îţi voi plăti 50 de cenţi, până voi achita preţul lui intreg !”
“Eşti sigur că vrei acest căţeluş? Doar niciodată nu va putea fugi sau juca sau sări precum ceilalţi!”
Băieţelul s-a aplecat, şi-a ridicat puţin pantalonul şi i-a arătat vânzătorului aparatul de fier ce-i susţinea piciorul strâmb.
“Nici eu nu pot alerga, de aceea acest căţeluş are nevoie de cineva care să-l înţeleagă!”
Ochii vânzătorului s-au umplut de lacrimi când i-a spus copilului: “Mă rog şi sper ca fiecare căţeluş să aibe pe cineva care să-l iubească, aşa precum tu îl vei iubi pe acest căţeluş!”
Morala:
În viaţă nu contează cine eşti, contează ca cineva să te preţuiască şi să te iubească necondiţionat! Un prieten adevărat, este acela care soseşte în timp ce ceilalţi… dispar!
miercuri, 4 august 2010
KK-Maka-Ee-Ee... imn de criza... =))
Bai frati cumnati si cuscri vitregi... Dupa ce l-am ascultat un ceas pe Basescu la TVR si nu am inteles nimic (de ce i-or fi zicand astia "Zeus"?)... am gasit asta pe net... e cea mai logica ecplicatie a crizei din Romania... si cea mai frumoasa, tre sa recunosc... hai va salutez si va vizitez la portofeliu... Enjoy...
duminică, 11 iulie 2010
Multumiri dupa criza mea
Mdap... asa cum spuneam, temporar apasam butonul de "pauza"... Nu, nu va speriati, nu pun pauza la viata sau la ssentimente... doar la randurile pe care le voi scrie aici. Asa cum incercam sa va explic in ultima postare, voi incerca, pentru o perioada, sa-i las pe altii sa vorbeasca pentru mine. Asa ca mai multe videoclipuri, si mai putine cuvinte scrise. Inainte de asta, vreau sa-i multumesc colegei si prietenei mele Anamaria, ale carei cuvinte m-au pus pe ganduri de fiecare data si mi-au dat cate un sut in fund :)) si tot la capitolul "multumiri"... desi stiu ca nu o sa ma auda, vreau sa le multumesc celor de la trupa Hara, ale caror melodii m-au ajutat sa ies din "criza" sentimentala... iar pentru voi, iata si doua din piesele care mi-au dat curaj si incredere pentru viitor...
miercuri, 7 iulie 2010
Nu mai am cuvinte... demult...
era o vreme cand puteam scrie orice... Eram fericit, scriam... eram trist, scriam... scriam poezie, scriam proza de 2 lei... scriam pe foi de caiet, pe hartie igienica sau pe blog... orice aveam pe suflet puneam in cuvinte scrise... au trecut ani, au trecut intamplari si deodata m-am trezit ca nu mai pot sa scriu... vreau sa imi astern gandurile, dar cuvintele nu mai vor sa iasa dincolo de capul meu... pauza de inspiratie... poate e ceva temporar, poate e ceva definitiv si nu voi mai scrie niciodata... cine stie... deocamdata ii voi lasa pe altii sa vorbeasca pentru sufletul meu... iar cei care ma cunosc, vor asculta piesa si isi vor da seama ce s-a intamplat...
duminică, 27 iunie 2010
Proud to be a Romaniac...
... sau postare in cuvinte simple: motoare, adrenalina, spectacol, noroi, nebunie, rock, Red Bull, Sibiu...
duminică, 6 iunie 2010
Aniversara...
- O, domnu' Beju, La multi ani !
- La multi ani si tie, domnu Beju...
- Cum te simti azi?
- Te rog eu, nu imi mai pune si tu intrebarea asta. Azi parca toata lumea ma intreaba acelasi lucru... Cum dracu ma simt la 29 de ani?
- Pai, si...? ce le raspunzi?
- Ce ai vrea sa le zic? Ca ma simt ca o pula? Ca incerc sa trec prin viata fara sa ma afecteze prea mult varsta si singuratatea?
- Da' ce te tot plangi atat, ca doar nu ai decat 29 de ani.
- Si ma simt de parca as avea 100.
- Asta-i grav!
- Stiu, dar ce ai vrea sa simt, cand vad golul din jurul meu. Prieteni de conjunctura, fiecare vazandu-si de feliuta lui, foste iubite maritate si cu copii, care m-au uitat complet... actuale cunostinte de genul feminin pe care nu prea mai am chef sa le seduc... bine, cu exceptia a 2-3 persoane... dar una e la Bucale, alta e si ea intr-un moment de "pauza", si uite asa...
- E, acuma, si tu... nimeni nu e perfect...
- Ce-are sula cu prefectura?
- Ziceam si eu asa...
- Mai bine taci dracului, ia o gura de cafea (ca alcool nu iti dau) si scrie...
- Cafeaua o accept, dar de scris, ma mai gandesc. Vad ca azi iar esti plangacios si negativist, si nu imi placi asa...
- Mda... ai dreptate... ti-am mai spus eu... "criza sfertului de viata"...
- Da-o in fasole! Mai lasa textele, dormi un pic si maine te duci la lucru zambind.
- Bine, domnu' Beju! Noapte buna...
- Noapte buna, domnu' Beju... si inca o data, La Multi Ani!
- mhhh.... shhhh!
- La multi ani si tie, domnu Beju...
- Cum te simti azi?
- Te rog eu, nu imi mai pune si tu intrebarea asta. Azi parca toata lumea ma intreaba acelasi lucru... Cum dracu ma simt la 29 de ani?
- Pai, si...? ce le raspunzi?
- Ce ai vrea sa le zic? Ca ma simt ca o pula? Ca incerc sa trec prin viata fara sa ma afecteze prea mult varsta si singuratatea?
- Da' ce te tot plangi atat, ca doar nu ai decat 29 de ani.
- Si ma simt de parca as avea 100.
- Asta-i grav!
- Stiu, dar ce ai vrea sa simt, cand vad golul din jurul meu. Prieteni de conjunctura, fiecare vazandu-si de feliuta lui, foste iubite maritate si cu copii, care m-au uitat complet... actuale cunostinte de genul feminin pe care nu prea mai am chef sa le seduc... bine, cu exceptia a 2-3 persoane... dar una e la Bucale, alta e si ea intr-un moment de "pauza", si uite asa...
- E, acuma, si tu... nimeni nu e perfect...
- Ce-are sula cu prefectura?
- Ziceam si eu asa...
- Mai bine taci dracului, ia o gura de cafea (ca alcool nu iti dau) si scrie...
- Cafeaua o accept, dar de scris, ma mai gandesc. Vad ca azi iar esti plangacios si negativist, si nu imi placi asa...
- Mda... ai dreptate... ti-am mai spus eu... "criza sfertului de viata"...
- Da-o in fasole! Mai lasa textele, dormi un pic si maine te duci la lucru zambind.
- Bine, domnu' Beju! Noapte buna...
- Noapte buna, domnu' Beju... si inca o data, La Multi Ani!
- mhhh.... shhhh!
vineri, 28 mai 2010
Pe motoare...
Din cand in cand, tre sa ma mai si laud, altfel nu as fi "eu"... Asa ca, iata ce pot face doua maini dibace... plus un cameraman, plus o fata, plus niste motoare si umpic de imaginatie la montaj si niste imagini de arhiva...
P.S. - In curand o sa dau publicitatii si cateva din "dudele" pe care le mai dau uneori la emisiune.... :))
P.S. - In curand o sa dau publicitatii si cateva din "dudele" pe care le mai dau uneori la emisiune.... :))
luni, 10 mai 2010
DEMISIE OFICIALA...
Urmatorul text apartine jurnalistului Mile Carpenisan, decedat prea tanar si uitat prea repede, chiar de proprii sai colegi...
DEMISIE OFICIALA
Subsemnatul, Mile Carpenisan, va aduc la cunostinta decizia irevocabila de a demisiona oficial din functia de adult pe care o detin acum abuziv.
Dupa o analiza detaliata a situatiei, m-am hotarat sa ma retrag si sa preiau atributiile unui copil de sase ani jumate, cu toate drepturile si indatoririle pe care le-am avut candva, dar la care am renuntat cu prea mare
usurinta.
Vreau sa desenez cu creta colorata pe strada unde locuiesc, atunci cand trec oameni maturi si importanti spre serviciu, si sa nu-mi pese de stresul lor in lupta cu minutele si traficul care ii asteapta.
Vreau sa fiu mandru de trotineta mea cea rosie, fara sa ma interseze cat costa asigurarea pe anul viitor.
Vreau sa cred sincer ca bomboanele sunt mai bune decat banii, pentru ca le poti manca.
Vreau sa stau intins la umbra unui copac,cu un pahar de limonada in mana si cu ochii la norii pufosi care alearga pe cer, intrebandu-se cu uimire de ce adultii nu fac la fel.
Vreau sa ma intorc in trecut, la vremurile cand viata era simpla. Atunci cand tot ce stiam se rezuma la cele sapte culori, cinci poezii, zece cifre si vocea mamei care ma chema la masa cand nu imi era foame.
Vreau inapoi, atunci cand nu imi pasa de cat de putine lucruri stiam, pentru ca nici nu stiam cat de putine stiam.
Vreau sa cred, ca odinioara, ca totul pe lumea asta este fie gratuit, fie se poate cumpara cu pretul unei inghetate la cornet.
M-am maturizat prea mult si nici nu mai stiu cand m-am trezit mare. A fost cu siguranta un abuz si imi cer iertare.
Am ajuns astfel sa aflu ceea ce nu ar fi trebuit: razboaie si purificarii etnice, copii abuzati si copii murind de foame, divorturi, droguri in licee, prostitutie, justitie corupta, politicieni de mahala, biserici de homosexuali, frati invrajbiti fara bani, ura, barfa.
Am aflat despre materialism nedialectic si mame denaturate , care isi vand copilele de 12 ani unor animale cu chipuri de barbati, pentru un televizor de ocazie.
Ce s-a intamplat cu timpul cand aveam impresia ca moartea este un concept de poveste, ca doar imparatii batrani mor ca sa faca loc pe tron printilor tineri, casatoriti cu printese castigate in urma ultimei zmeiade?
Unde sunt anii cand mi se parea ca tot ce ti se putea intampla mai rau in lume era sa nu fii ales in echipa lui Ghita repetentul, atunci cand jucam fotbal in spatele scolii?
Vreau sa ma reintorc la vremea cand toti copiii citeau carti folositoare, cand muzica era neotravita, cand televiziunea era pentru stiri si emisiuni de familie, fara violenta implicita la fiecare zece secunde.
Vreau desene animate cu Donald Duck, peripetiile echipajului “Speranta”, navigand cu “Toate panzele sus” si pe mama citindu-mi despre Iosif si fratii sai.
Ce bine era cand credeam, in naivitatea mea, ca toata lumea din jur este fericita deoarece eu eram fericit!
Promit solemn ca, imediat ce o sa-mi reiau atributiile de copil, o sa-mi petrec dupa-amiezile catarandu-ma in copaci, calarind bicicleta varului si citind Robinson Crusoe, ascuns in coliba injghebata din ramuri si frunze de fag, in spatele garajului.
Imi iau angajamentul ca nu o sa imi pese de ratele casei, de facturile de telefon, curent, gaze, apa, gunoi, cablu Tv si Internet, asigurari pentru masini, asigurari de anatate, taxe anuale de proprietate, credit-carduri, iarba netaiata, computerul virusat si faptul ca masina a inceput sa vrea la mecanic.
Va asigur ca nu o sa fiu pus in incurcatura atunci cand o sa fiu intrebat: “Ce-o sa te faci cand o sa cresti mare?”, deoarece acum stiu: vreau sa fiu COPIL.
Gata cu plecatul la serviciu cand ar trebui sa dorm si sa-l visez pe Florin Piersic - Harap Alb, gata cu stirile despre teroristi, bombe si caderi de avioane. Gata cu barfele anturajului, care nu-mi dau pace nici la biserica, gata cu hernia de disc, par grizonat, ochelari pierduti, medicamente scumpe si dinti de portelan.
Gata, stop, cedez! emisionez din functia de ADULT.
Vreau sa am iarasi sase ani si jumatate .Fiti voi mari si importanti, si ocupati, si ingrijorati.
Eu vreau sa cresc MIC!
DEMISIE OFICIALA
Subsemnatul, Mile Carpenisan, va aduc la cunostinta decizia irevocabila de a demisiona oficial din functia de adult pe care o detin acum abuziv.
Dupa o analiza detaliata a situatiei, m-am hotarat sa ma retrag si sa preiau atributiile unui copil de sase ani jumate, cu toate drepturile si indatoririle pe care le-am avut candva, dar la care am renuntat cu prea mare
usurinta.
Vreau sa desenez cu creta colorata pe strada unde locuiesc, atunci cand trec oameni maturi si importanti spre serviciu, si sa nu-mi pese de stresul lor in lupta cu minutele si traficul care ii asteapta.
Vreau sa fiu mandru de trotineta mea cea rosie, fara sa ma interseze cat costa asigurarea pe anul viitor.
Vreau sa cred sincer ca bomboanele sunt mai bune decat banii, pentru ca le poti manca.
Vreau sa stau intins la umbra unui copac,cu un pahar de limonada in mana si cu ochii la norii pufosi care alearga pe cer, intrebandu-se cu uimire de ce adultii nu fac la fel.
Vreau sa ma intorc in trecut, la vremurile cand viata era simpla. Atunci cand tot ce stiam se rezuma la cele sapte culori, cinci poezii, zece cifre si vocea mamei care ma chema la masa cand nu imi era foame.
Vreau inapoi, atunci cand nu imi pasa de cat de putine lucruri stiam, pentru ca nici nu stiam cat de putine stiam.
Vreau sa cred, ca odinioara, ca totul pe lumea asta este fie gratuit, fie se poate cumpara cu pretul unei inghetate la cornet.
M-am maturizat prea mult si nici nu mai stiu cand m-am trezit mare. A fost cu siguranta un abuz si imi cer iertare.
Am ajuns astfel sa aflu ceea ce nu ar fi trebuit: razboaie si purificarii etnice, copii abuzati si copii murind de foame, divorturi, droguri in licee, prostitutie, justitie corupta, politicieni de mahala, biserici de homosexuali, frati invrajbiti fara bani, ura, barfa.
Am aflat despre materialism nedialectic si mame denaturate , care isi vand copilele de 12 ani unor animale cu chipuri de barbati, pentru un televizor de ocazie.
Ce s-a intamplat cu timpul cand aveam impresia ca moartea este un concept de poveste, ca doar imparatii batrani mor ca sa faca loc pe tron printilor tineri, casatoriti cu printese castigate in urma ultimei zmeiade?
Unde sunt anii cand mi se parea ca tot ce ti se putea intampla mai rau in lume era sa nu fii ales in echipa lui Ghita repetentul, atunci cand jucam fotbal in spatele scolii?
Vreau sa ma reintorc la vremea cand toti copiii citeau carti folositoare, cand muzica era neotravita, cand televiziunea era pentru stiri si emisiuni de familie, fara violenta implicita la fiecare zece secunde.
Vreau desene animate cu Donald Duck, peripetiile echipajului “Speranta”, navigand cu “Toate panzele sus” si pe mama citindu-mi despre Iosif si fratii sai.
Ce bine era cand credeam, in naivitatea mea, ca toata lumea din jur este fericita deoarece eu eram fericit!
Promit solemn ca, imediat ce o sa-mi reiau atributiile de copil, o sa-mi petrec dupa-amiezile catarandu-ma in copaci, calarind bicicleta varului si citind Robinson Crusoe, ascuns in coliba injghebata din ramuri si frunze de fag, in spatele garajului.
Imi iau angajamentul ca nu o sa imi pese de ratele casei, de facturile de telefon, curent, gaze, apa, gunoi, cablu Tv si Internet, asigurari pentru masini, asigurari de anatate, taxe anuale de proprietate, credit-carduri, iarba netaiata, computerul virusat si faptul ca masina a inceput sa vrea la mecanic.
Va asigur ca nu o sa fiu pus in incurcatura atunci cand o sa fiu intrebat: “Ce-o sa te faci cand o sa cresti mare?”, deoarece acum stiu: vreau sa fiu COPIL.
Gata cu plecatul la serviciu cand ar trebui sa dorm si sa-l visez pe Florin Piersic - Harap Alb, gata cu stirile despre teroristi, bombe si caderi de avioane. Gata cu barfele anturajului, care nu-mi dau pace nici la biserica, gata cu hernia de disc, par grizonat, ochelari pierduti, medicamente scumpe si dinti de portelan.
Gata, stop, cedez! emisionez din functia de ADULT.
Vreau sa am iarasi sase ani si jumatate .Fiti voi mari si importanti, si ocupati, si ingrijorati.
Eu vreau sa cresc MIC!
vineri, 30 aprilie 2010
luni, 26 aprilie 2010
Cateodata...
Cateodata stau si ma gandesc la trecut,
La prezent, si la viitor...
Cateodata imi arunc gandurile spre ce am facut,
Spre copilarie, sau spre dor.
De fiecare data cand fac asa ceva,
Raman cu un gust amar.
Parca toata fiinta mea isi pierde seva
si parca vad frumosul tot mai rar.
De ceva vreme, am inceput sa nu mai cred.
Am devenit un ateu 90% convins.
Vad totul cum se stinge incet, incet,
Fara o lacrima, cu zdrente inecate in plans.
Toata lumea in jur zambeste si ma priveste
cu mila celui ce se crede superior.
Nu mai vreau priviri ce se scurg din ochi de peste,
Cu un risctus stricat de zambet interior.
Nu sunteti deloc mai buni ca mine,
Sau mai curati decat sangele din inima mea.
Va credeti perfecti? sa va fie de bine...
Candva o sa vina si langa mine cineva...
La prezent, si la viitor...
Cateodata imi arunc gandurile spre ce am facut,
Spre copilarie, sau spre dor.
De fiecare data cand fac asa ceva,
Raman cu un gust amar.
Parca toata fiinta mea isi pierde seva
si parca vad frumosul tot mai rar.
De ceva vreme, am inceput sa nu mai cred.
Am devenit un ateu 90% convins.
Vad totul cum se stinge incet, incet,
Fara o lacrima, cu zdrente inecate in plans.
Toata lumea in jur zambeste si ma priveste
cu mila celui ce se crede superior.
Nu mai vreau priviri ce se scurg din ochi de peste,
Cu un risctus stricat de zambet interior.
Nu sunteti deloc mai buni ca mine,
Sau mai curati decat sangele din inima mea.
Va credeti perfecti? sa va fie de bine...
Candva o sa vina si langa mine cineva...
miercuri, 14 aprilie 2010
Dependenta si codependenta
Am preluat randurile de mai jos de pe blogul lui Cabral Ibaka. La randul lui, el le-a primit de la altcineva. Mi-am permis sa vi le prezint si voua. Nu imi compar blogul, ca numar de cititori, cu cel al lui Cabral. Dimpotriva... Dar consider ca e important sa afle cat mai multa lume. Poate cumva vom reusi sa luptam impreuna. Cititi cu inima, analizati cu sufletul...
"Este o seara in care ma gandesc foarte mult la trecutul meu,incep aceasta poveste asa deoarece mi-ar place ca persoana care o citeste sa intelega mesajul pe care sufletul meu il ascunde din cauza durerii, durere pe care nu vrea sa o lase sa iasa de teama ca daca si ea se va duce atunci ce va mai ramane…
Durere…un cuvant ce multi nu vor sa il auda sau sa il rosteasca,pentru mine e tot ce mi-a mai ramas,este ce ma tine in viata,este trecut,prezent si viitor,sunt eu iar durerea face parte din viata mea.Ea imi tine vie amintirea trecutului,tot ce a insemnat viata mea,deci cum sa o reneg,cum sa o alung ? ….e ca si cum m-as alunga pe mine si mi-as nega existenta.
Totul a inceput acum 2 ani,defapt atunci a inceput sfarsitul chiar daca eu una nu imi dadeam seama.Ea era langa mine,ea insemnand totul pentru mine,ea era viata mea,fericirea mea,prietena mea,era acel ceva ce ma completa. Ea era dependenta mea.
Dar ca sa nu ma abat de la subiect caci in seara asta nu voi scrie despre dependenta de persoane,chiar daca titlul acestui articol este in totalitate despre orice fel de dependenta,acum voi vorbi strict despre acea dependenta care mi-a inchis viata.
In urma cu 2 ani toata viata mea a luat o mare intorsatura,fratele meu,sange din sangele meu si carne din carnea ea,a tinut sa imi spuna adevarul,sa ma roage sa-l ajut,era dependent…si oare de ce substanta….de HEROINA una dintre problemele grave cu care se confrunta Romania dar pentru care nimeni nu are nici o rezolvare sau mai bine zis nimeni nu ia nicio masura.
Acel moment a venit peste sufletul meu,peste mintea si ratiunea mea ca un cutremur,ca un vulcan a caruia lava clocotea incat sa dea pe dinafara,a distrus in totalitate linistea si monotonia care se asternusera in inima mea de om obisnuit.
Nu pot sa descriu o secunda ce am simtit,cert este ca viata mea luase o mare intorsatura,viitorul meu nu se mai zarea din acel nor gri de incertitudini,freamate si intrebari pentru care nu aveam niciun raspuns.A fost un domeniu nou pentru mine,imi era teama de tot ce misca in jurul fratelui meu,imi era teama de el,de reactiile lui si de venirea serii,de primul semn al sevrajului,de neputinta mea,de necunoasterea situatiei care imi alunga si ultimul gram de putere.
Ea era langa mine iar mie imi era teama pentru ea,o alungam din acea camera luminoasa si spatioasa de apartament,acea camera care datorita acestei vesti devenise din ce in ce mai neincapatoare,mai sufocanta.
Totusi datorita dragostei pe care o port fratelui meu si fostei mele iubite am reusit sa trec cu forte supraomenesti peste acele 3 zile de chin.Au fost 72 de ore in care am reusit sa inchid ochii doar pentru 3 ore,72 de ore de chin,in care singurul lucru care imi dadea forta era dragostea si speranta ca voi reusi sa-mi am iar fratele aproape,un baiat stilat,aranjat,sportiv care acum devenise o epava,o imagine dura a vietii care nu ne cruta si nu ne intreaba daca am facut bine sau rau celor din jurul nostru.
Problema pe care eu nu am inteles-o si incerc si acum sa o inlatur din mintea si sufletul meu,totul tine de vointa celui dependent,nu de mine ca sora,nu de viata pe care puteam atunci sa o ofer,nu de familie….
Un an de zile a fost brazdat de nenumerate sevrajuri,de vizite la spital,de bolii,de multe plecari ale mele din casa unde locuiam,nimic nu mai conta decat sa fac ceva sa scap de aceasta otrava care parca imi otrivise si mie sangele,ma infestasem doar incercand sa ajut,oare era codependenta ?
Cert este ca tot ce tinea de aceasta lume a drogurilor mie imi provoca repulsie,ma durea si uram acest cuvant.
Dupa un an de zile lucrurile au luat-o razna de tot,fratele meu ajunsese sa doarma pe strada,sa arate ca un vagabond,timp in care eu mi-am pierdut iubita,casa si m-am intors in aceasta tara de unde plecasem acum 9 ani ca sa imi fac un viitor.
Venirea mea aici si faptul ca ii aratam ca el este mai presus decat viata mea,am crezut ca vor schimba multe,dar credeti-ma ca nu imi recunosteam fratele,nu mai era el,tot ce conta pentru el era cum sa isi procure urmatoarea doza,cum sa faca rost de bani ca sa nu intre in sevraj.Mi-ar placea sa pot descrie in cuvinte tot ce tine de aceea perioada dar sunt lucruri si sentimente care nu se pot transforma in cuvinte incat sa isi gaseasca locul pe aceasta pagina.
Acum este in puscarie pentru 5 talharii,fapte care exista dar nu in acesta incadrare,iar eu sunt tot aici,in aceasta tara si acest oras.M-am zbatut un an cu un proces care am crezut ca va duce undeva.A dus…la 8 ani de puscarie,o viata distrusa si o familie daramata in aceasta prapastie.
Prezentul lui este cum este,dar cum va fi viitorul,va mai avea oare unul ?
In momentul cand s-a decis sa imi ceara ajutorul el era deja distrus,eu nu…dar aceasta experienta mi-a dat viata peste cap,am pierdut tot ce am cladit 7 ani intr-o secunda.Nu mai am prieteni,nu mai simt pe nimeni aproape,imi e teama sa ma apropi de cineva deoarece imi e teama sa nu il manjesc cu acest venim care imi curge prin vene.
Si cum va spuneam durerea e singura care imi aduce aminte ca am avut o viata,ca am fost fericita,ca am iubit si trait mereu cu placere intensitatea acestei vietii,dar totusi viata nu te iarta."
"Este o seara in care ma gandesc foarte mult la trecutul meu,incep aceasta poveste asa deoarece mi-ar place ca persoana care o citeste sa intelega mesajul pe care sufletul meu il ascunde din cauza durerii, durere pe care nu vrea sa o lase sa iasa de teama ca daca si ea se va duce atunci ce va mai ramane…
Durere…un cuvant ce multi nu vor sa il auda sau sa il rosteasca,pentru mine e tot ce mi-a mai ramas,este ce ma tine in viata,este trecut,prezent si viitor,sunt eu iar durerea face parte din viata mea.Ea imi tine vie amintirea trecutului,tot ce a insemnat viata mea,deci cum sa o reneg,cum sa o alung ? ….e ca si cum m-as alunga pe mine si mi-as nega existenta.
Totul a inceput acum 2 ani,defapt atunci a inceput sfarsitul chiar daca eu una nu imi dadeam seama.Ea era langa mine,ea insemnand totul pentru mine,ea era viata mea,fericirea mea,prietena mea,era acel ceva ce ma completa. Ea era dependenta mea.
Dar ca sa nu ma abat de la subiect caci in seara asta nu voi scrie despre dependenta de persoane,chiar daca titlul acestui articol este in totalitate despre orice fel de dependenta,acum voi vorbi strict despre acea dependenta care mi-a inchis viata.
In urma cu 2 ani toata viata mea a luat o mare intorsatura,fratele meu,sange din sangele meu si carne din carnea ea,a tinut sa imi spuna adevarul,sa ma roage sa-l ajut,era dependent…si oare de ce substanta….de HEROINA una dintre problemele grave cu care se confrunta Romania dar pentru care nimeni nu are nici o rezolvare sau mai bine zis nimeni nu ia nicio masura.
Acel moment a venit peste sufletul meu,peste mintea si ratiunea mea ca un cutremur,ca un vulcan a caruia lava clocotea incat sa dea pe dinafara,a distrus in totalitate linistea si monotonia care se asternusera in inima mea de om obisnuit.
Nu pot sa descriu o secunda ce am simtit,cert este ca viata mea luase o mare intorsatura,viitorul meu nu se mai zarea din acel nor gri de incertitudini,freamate si intrebari pentru care nu aveam niciun raspuns.A fost un domeniu nou pentru mine,imi era teama de tot ce misca in jurul fratelui meu,imi era teama de el,de reactiile lui si de venirea serii,de primul semn al sevrajului,de neputinta mea,de necunoasterea situatiei care imi alunga si ultimul gram de putere.
Ea era langa mine iar mie imi era teama pentru ea,o alungam din acea camera luminoasa si spatioasa de apartament,acea camera care datorita acestei vesti devenise din ce in ce mai neincapatoare,mai sufocanta.
Totusi datorita dragostei pe care o port fratelui meu si fostei mele iubite am reusit sa trec cu forte supraomenesti peste acele 3 zile de chin.Au fost 72 de ore in care am reusit sa inchid ochii doar pentru 3 ore,72 de ore de chin,in care singurul lucru care imi dadea forta era dragostea si speranta ca voi reusi sa-mi am iar fratele aproape,un baiat stilat,aranjat,sportiv care acum devenise o epava,o imagine dura a vietii care nu ne cruta si nu ne intreaba daca am facut bine sau rau celor din jurul nostru.
Problema pe care eu nu am inteles-o si incerc si acum sa o inlatur din mintea si sufletul meu,totul tine de vointa celui dependent,nu de mine ca sora,nu de viata pe care puteam atunci sa o ofer,nu de familie….
Un an de zile a fost brazdat de nenumerate sevrajuri,de vizite la spital,de bolii,de multe plecari ale mele din casa unde locuiam,nimic nu mai conta decat sa fac ceva sa scap de aceasta otrava care parca imi otrivise si mie sangele,ma infestasem doar incercand sa ajut,oare era codependenta ?
Cert este ca tot ce tinea de aceasta lume a drogurilor mie imi provoca repulsie,ma durea si uram acest cuvant.
Dupa un an de zile lucrurile au luat-o razna de tot,fratele meu ajunsese sa doarma pe strada,sa arate ca un vagabond,timp in care eu mi-am pierdut iubita,casa si m-am intors in aceasta tara de unde plecasem acum 9 ani ca sa imi fac un viitor.
Venirea mea aici si faptul ca ii aratam ca el este mai presus decat viata mea,am crezut ca vor schimba multe,dar credeti-ma ca nu imi recunosteam fratele,nu mai era el,tot ce conta pentru el era cum sa isi procure urmatoarea doza,cum sa faca rost de bani ca sa nu intre in sevraj.Mi-ar placea sa pot descrie in cuvinte tot ce tine de aceea perioada dar sunt lucruri si sentimente care nu se pot transforma in cuvinte incat sa isi gaseasca locul pe aceasta pagina.
Acum este in puscarie pentru 5 talharii,fapte care exista dar nu in acesta incadrare,iar eu sunt tot aici,in aceasta tara si acest oras.M-am zbatut un an cu un proces care am crezut ca va duce undeva.A dus…la 8 ani de puscarie,o viata distrusa si o familie daramata in aceasta prapastie.
Prezentul lui este cum este,dar cum va fi viitorul,va mai avea oare unul ?
In momentul cand s-a decis sa imi ceara ajutorul el era deja distrus,eu nu…dar aceasta experienta mi-a dat viata peste cap,am pierdut tot ce am cladit 7 ani intr-o secunda.Nu mai am prieteni,nu mai simt pe nimeni aproape,imi e teama sa ma apropi de cineva deoarece imi e teama sa nu il manjesc cu acest venim care imi curge prin vene.
Si cum va spuneam durerea e singura care imi aduce aminte ca am avut o viata,ca am fost fericita,ca am iubit si trait mereu cu placere intensitatea acestei vietii,dar totusi viata nu te iarta."
marți, 30 martie 2010
Postare pentru suflet roz cu dungi albastre...
Iar m-a prins 4 dimineata... ce naiba caut eu treaz la ora asta, nu stiu... de fapt, stai, ca stiu. am dormit ca un porc ieri toata ziua si acum nu am somn. Iar dau iama in blogurile vecinilor. Anamaria are dreptate cu postarea ei, legata de Mile Carpenisan. Mariuta, incep sa cred ca ne-am ales o meserie stupida... desi, noi suntem mai feriti decat Mile. Dar asta-i viata de artist, vorba cantecului... Fratemiu isi aniverseaza (oarecum) blogul... Sa-ti traiasca si sa iti creasca... Daca mi-as studia postarile mele de la inceput, m-as da cu capul de pereti. Cand ma gandesc ca am inceput sa postez doar ca sa imi vars necazul dupa despartirea de cineva drag... o umbra veche ce imi bantuie visele tot mai rar... am auzit ca se marita si asteapta si un copil. Sa-ti traiasca si tie... si sa fie la fel de frumos si de bun in suflet... Na, ce tampenii scriu eu la ora asta... Cineva imi zicea sa scriu ceva de Sarbatorile de Pasti...(sau Paste?)... Las' ca are cine sa va umple capul cu asa ceva... cel mai tare ma amuza astia cu reclamele... "de pasti, mega oferta"... "petrece de pasti, doar la..."... a trecut Valentine's Day, acum e Pastele, apoi urmeaza reclamele de tip "vara asta" si apoi Craciunul... cel putin pentru mine devin tot mai amuzanti... in fine... noi sa fim sanatosi. Intre timp astept reclama aia care sa iti spuna cum poti fi un crestin adevarat si ce ar trebui sa intelegem noi in aceasta perioada pascala. Sau reclama aia care sa iti spuna cum sa tratezi timiditadea (pe bune, nu glumesc) si sa iti faci curaj atunci cand intalnesti o fata cuminte, cu ochi frumosi, cu care stii ca ai vrea mai multe, dar habar nu ai cum sa te comporti, ce sa-i spui si ce sa faci... dar poate, despre astea, intr-o postare viitoare...
pana atunci, sa fiti iubiti, si sa aveti parte de o sarbatoare asa cu credeti voi ca meritati...
pana atunci, sa fiti iubiti, si sa aveti parte de o sarbatoare asa cu credeti voi ca meritati...
joi, 18 martie 2010
Interviu imaginar cu gandurile mele
-Buna...
-Buna ce?
-Buna ziua.
-Daca zici tu, asa o fi.
-Adica ce vrei sa zici? Ca nu e o zi buna? Uita-te afara, pe geam. A venit primavara. Iese si soarele...
-Asa o fi. Eu deocamdata mai am de muncit pana sa ajung la nivelul asta.
-Pai?
-Nici un "pai". Cred ca am ajuns la ceea ce "o umbra veche" numea "criza sfertului de viata" la barbati.
-Da, cred ca stiu la ce te referi.
-Oare? Chiar stii?
-Hai sa vedem... Ai aproape 30 de ani, simti ca nu ai realizat nimic care sa conteze pana acum, ai trecut de cateva ori pe langa femei care ar fi vrut sa te iubeasca si nu ai stiut sa le tii langa tine, nu prea ai prieteni adevarati si nu mai stii ce inseamna distractia. Si in plus, muncesti, sau crezi ca muncesti, pana iti sar ochii, sau pana aprope adormi pe tastatura de la birou. Nu ai casa ta, nu ai iubita ta, nu ai viata ta. Corect?
-Da, cred ca ma cunosti destul de bine...
-si? Ce ai de gand sa faci? O sa stai acolo, in fundul patului, plangandu-ti de mila, cu laptopul in brate, scriind aiurea pe un blog tampitel si siropos?
-Sincer? Habar nu am!!! Imi vina sa urlu, sa imi iau lumea in cap, si sa ma duc cat vad cu doi ochi! Sa uit de serviciu, sa uit de frati, sa renunt la asa zisii prieteni... Sa ma duc undeva unde sa nu fiu nici "fra", nici "fraierul de Liviu", nici "Beju cel care face colegii sa se tina de nas"... undeva unde sa nu ma cunoasca nimeni...
-Si???? Ce naiba mai astepti?
-Pai, uite, vezi tu, traim inca intr-o societate dominata de bani, de nevoile societatii si de nevoile sociale si fiziologice ale persoanei. Asa ca, din anumite puncte de vedere inca nu imi permit.
-Bulshit! Esti un las, asa cum ai fost intotdeauna. Mereu ti-ai gasit scuze si ai ales calea cea mai usoara! La naiba, ce dracu, zici ca nu esti barbat! Dovedeste macar o data ca ai coaie si fa si tu ceva care sa le arate celorlalti cine esti cu adevarat.
-Ce usor iti e tie sa vorbesti... stai ascuns acolo, adanc in mine, si te doare in paispe. Nu tre sa dai ochii zi de zi cu aceleasi priviri acuzatoare, cu aceeasi oameni care cred ca ei au pus coada la pruna si ca doar ei sunt perfecti si restul tre sa-i asculte si sa faca ce si cum zicc ei...
-Mda... eram sigur ca asa o sa raspunzi...
-Stiu. De aia am si raspuns... Dar s-ar putea sa ai o mare surpriza intr-o zi... Pentru ca Liviu nu mai doarme... chiar daca unii numai asta vad... in spatele ochilor mei inchisi sunt niste planuri... iar unii s-ar putea trezi intr-o dimineata, si sa descopere ca au nu mai au un fiu, un frate, un coleg... cine stie ce se ascunde in mintea aia mica si creata a lui Liviu...
-O sa cred cand o sa vad... Pana atunci, noapte buna!
-Noapte buna si tie...
-Buna ce?
-Buna ziua.
-Daca zici tu, asa o fi.
-Adica ce vrei sa zici? Ca nu e o zi buna? Uita-te afara, pe geam. A venit primavara. Iese si soarele...
-Asa o fi. Eu deocamdata mai am de muncit pana sa ajung la nivelul asta.
-Pai?
-Nici un "pai". Cred ca am ajuns la ceea ce "o umbra veche" numea "criza sfertului de viata" la barbati.
-Da, cred ca stiu la ce te referi.
-Oare? Chiar stii?
-Hai sa vedem... Ai aproape 30 de ani, simti ca nu ai realizat nimic care sa conteze pana acum, ai trecut de cateva ori pe langa femei care ar fi vrut sa te iubeasca si nu ai stiut sa le tii langa tine, nu prea ai prieteni adevarati si nu mai stii ce inseamna distractia. Si in plus, muncesti, sau crezi ca muncesti, pana iti sar ochii, sau pana aprope adormi pe tastatura de la birou. Nu ai casa ta, nu ai iubita ta, nu ai viata ta. Corect?
-Da, cred ca ma cunosti destul de bine...
-si? Ce ai de gand sa faci? O sa stai acolo, in fundul patului, plangandu-ti de mila, cu laptopul in brate, scriind aiurea pe un blog tampitel si siropos?
-Sincer? Habar nu am!!! Imi vina sa urlu, sa imi iau lumea in cap, si sa ma duc cat vad cu doi ochi! Sa uit de serviciu, sa uit de frati, sa renunt la asa zisii prieteni... Sa ma duc undeva unde sa nu fiu nici "fra", nici "fraierul de Liviu", nici "Beju cel care face colegii sa se tina de nas"... undeva unde sa nu ma cunoasca nimeni...
-Si???? Ce naiba mai astepti?
-Pai, uite, vezi tu, traim inca intr-o societate dominata de bani, de nevoile societatii si de nevoile sociale si fiziologice ale persoanei. Asa ca, din anumite puncte de vedere inca nu imi permit.
-Bulshit! Esti un las, asa cum ai fost intotdeauna. Mereu ti-ai gasit scuze si ai ales calea cea mai usoara! La naiba, ce dracu, zici ca nu esti barbat! Dovedeste macar o data ca ai coaie si fa si tu ceva care sa le arate celorlalti cine esti cu adevarat.
-Ce usor iti e tie sa vorbesti... stai ascuns acolo, adanc in mine, si te doare in paispe. Nu tre sa dai ochii zi de zi cu aceleasi priviri acuzatoare, cu aceeasi oameni care cred ca ei au pus coada la pruna si ca doar ei sunt perfecti si restul tre sa-i asculte si sa faca ce si cum zicc ei...
-Mda... eram sigur ca asa o sa raspunzi...
-Stiu. De aia am si raspuns... Dar s-ar putea sa ai o mare surpriza intr-o zi... Pentru ca Liviu nu mai doarme... chiar daca unii numai asta vad... in spatele ochilor mei inchisi sunt niste planuri... iar unii s-ar putea trezi intr-o dimineata, si sa descopere ca au nu mai au un fiu, un frate, un coleg... cine stie ce se ascunde in mintea aia mica si creata a lui Liviu...
-O sa cred cand o sa vad... Pana atunci, noapte buna!
-Noapte buna si tie...
vineri, 12 martie 2010
Si noi? Noi nu ne mai vedem joi?
Am aflat cu tristete, citind blogul lui Cabral ca Tribunalul a decis... Tudor Chirila nu mai are voie sa cante piesele compuse in perioada Vama Veche... "americanii-s de vinaaaaaa"... imi vine sa plang... iubesc piesele alea... oameni buni, TREZITI-VA! Cum adica? Sunt piesele cu care mi-au trecut anii de liceu...sunt piese cu care m-am trezit din betie, sau ritmuri pe care le-am murmurat in bratele femeilor ce le-am iubit. Da, stiu ca am in calculator toate piesele lor, ca exista internet unde le vom putea asculta in continuare... Dar parca nu suna la fel... Atunci cand esti inconjurat de sute de necunoscuti care striga impreuna cu tine... "Ne vedeeeem joiiii, am urlat dupa ea... Vreau sa vii joooi"... Si mai vreau sa spun ceva... "iarna tu esti marea mea"... Offff... o sa imi fie dor de acele momente... mai ales ca unele au in ele amintiri dureros de placute... Dar asta e viata... cred ca orice lucru bun si frumos are si un "epilog"...
luni, 8 martie 2010
Ganduri de ziua mamei...
E 4 dimineata... nu pot dormi. Citesc blogurile prietenilor si incerc sa imi adun gandurile. Randurile astea mi-au venit in cap citind cele scrise de Anamaria pe blogul ei... si mai ales citind randurile scrise cald, undeva jos, la comentarii, si semnate simplu... "mama"... ati observat cat de simplu e cuvantul asta? primul cuvant pe care il rostim, primul cuvant pe care invatam sa il scriem... un cuvant atat de mic dar atat de cald... spre rusinea mea, am uitat sa iti multumesc, mama... sa iti multumesc ca ai tacut, ca ai plans, ca ai rabdat, ca m-ai incalzit cand tie iti era frig, ca mi-ai hranit sufletul cand tie iti era foame... stiu ca nu am fost fiul perfect... dar tu m-ai rabdat asa cum sunt. Si ai stiut intotdeauna sa ma faci sa inteleg si sa vad lucrurile asa cum trebuie... nu am prea multe cuvinte sa iti spun... cand eram mici invatam atatea poezii dedicate mamei... le uitam, le invatam din nou si le spuneam speriati... astazi nu mai stiu ce sa iti spun... poate doar un MULTUMESC... si daca nu ti-am spus pana acum... TE IUBESC!
P.S. - Si o precizare... desi cred ca v-ati dat seama... EA E MAMA MEA!
marți, 2 martie 2010
O Baba, doua Babe... leapsa
Personal nu as fi scris aici despre ceea ce urmeaza. Dar am primit leapsa de la colega si prietena (sper eu) mea Anamaria. Care l-a randul ei a luat-o de la Ciprian si uite asa am ajuns sa scriu si eu despre babele astea... cu sau fara cojoc... He he :))
Singura mea problema e ca nu prea le am la faza asta cu leapsa. Mai ales pe blog... Dar cum e primavara afara, iese soarele tot mai des si ma enerveaza :P albul din ghiocei, am zis, fie ce-o fi. Asa ca, Mariuta mica, sorry daca nu iese asa cum trebuie. Oricum, personal nu cred in chestia asta cu babele. Cum nu mai cred nici in mos Craciun. Sau in Valentine's Day. Am devenit un fel de Toma Necredinciosul. Sa fim seriosi, cati isi mai aduc aminte peste doua, trei luni ce baba si-au ales. Parca va si vad stand la sfarsit de an... "Ahaaaa! de Baba mea a plouat! De aia mi-a mers rau anul asta!"... Get real people! Oricat as fi eu de idealist si de romantic, sunt unele chestii pe care nu pot sa le inghit... Prefer sa ma bucur de soare, sa savurez un capucino in balcon, si sa ma gandesc la ziua in care imi voi gasi cu adevarat jumatatea. Pana atunci insa, pentru orice eventualitate, Baba mea e pe 6 :D
P.S. - leapsa... cica... de la mine, catre: Zurly, Razvan, Simona si gasca ArtCafe
joi, 25 februarie 2010
Monotonia care ne lipseste
Ea era in bucatarie, pe canapea, si butona telecomanda. Apartamentul era plin de sunete. Acum a ajuns pe un canal de comedie. Si rade sonor, cu pofta. In chiuveta sunt vasele de la cina pe care au gatit-o amandoi. El o aude din baie si zambeste. Apoi se uita cu un oftat in oglinda si sopteste o dorinta secreta...
Dorinta a prins viata. El a lasat-o sa prinda viata. Sau poate viata l-a prins pe el... i-a dat ce a cerut: si-a pierdut capul din iubire, a trait mai intens decat visase... a fost fericit. Nu regreta nimic din ce a facut. N-ar face altfel acum, daca ar fi sa intoarca timpul inapoi. Dar casa nu mai e plina de sunete. Sunetele sunt acum doar in mintea lui. E sambata seara si ea lipseste. Nu e nici la calculator, nici in pat. Toate gesturile ei, ata de cunoscute lui, s-au mutat acum in prezenta altcuiva.
Si monotonia in doi, pe care el a vrut sa o sparga, e sparta de tot. Ca o cana care a cazut pe gresie: n-o sa mai fie niciodata la loc pe raft. E dusa de tot. De tot... Acum un moment era aici, bine ancorata si sigura, iar acum nu mai poate fi unde a fost. O fapta, ca o bagheta magica, a schimbat totul. Definitiv. Iar problema cu monotonia este ca atunci cand devine trecut iti lipseste ingrozitor...
Dorinta a prins viata. El a lasat-o sa prinda viata. Sau poate viata l-a prins pe el... i-a dat ce a cerut: si-a pierdut capul din iubire, a trait mai intens decat visase... a fost fericit. Nu regreta nimic din ce a facut. N-ar face altfel acum, daca ar fi sa intoarca timpul inapoi. Dar casa nu mai e plina de sunete. Sunetele sunt acum doar in mintea lui. E sambata seara si ea lipseste. Nu e nici la calculator, nici in pat. Toate gesturile ei, ata de cunoscute lui, s-au mutat acum in prezenta altcuiva.
Si monotonia in doi, pe care el a vrut sa o sparga, e sparta de tot. Ca o cana care a cazut pe gresie: n-o sa mai fie niciodata la loc pe raft. E dusa de tot. De tot... Acum un moment era aici, bine ancorata si sigura, iar acum nu mai poate fi unde a fost. O fapta, ca o bagheta magica, a schimbat totul. Definitiv. Iar problema cu monotonia este ca atunci cand devine trecut iti lipseste ingrozitor...
marți, 16 februarie 2010
Rad cand imi vine sa plang...
Ei stiu sa schimbe copacul in trunchi,
Ei vor sa auda cum ramuri se frang,
Ei cred ca pot sa ma vada-n genunchi
Dar eu stiu sa rad cand imi vine sa plang...
Ei stiu sa rupa o aripa-n zbor,
Ei vor sa imbrace in haine ce strang,
Ei pot sa puna-ntrebari care dor
Dar eu stiu sa rad cand imi vine sa plang...
Eu rad cand imi vine sa plang...
Eu stiu ca miine e o zi,
Eu stiu ca, oricum, ce va fi va fi,
Eu stiu sa cred si raul sa-l alung...
Eu rad cand imi vine sa plang...
Ei stiu sa calce-n picioare minuni,
Ei vor sa spuna cuvinte ce frang,
Ei pot sa schimbe duminica-n luni
Dar eu stiu sa rad cand imi vine sa plang...
Eu rad cand imi vine sa plang...
Ei vor sa nu ma auda cantand,
Ei stiu sa rada cand pumnii mi-i strang,
Ei cred ca pot sa ma vada plangand
Dar eu stiu sa rad cand imi vine sa plang...
Eu rad cand imi vine sa plang...
Ei vor sa auda cum ramuri se frang,
Ei cred ca pot sa ma vada-n genunchi
Dar eu stiu sa rad cand imi vine sa plang...
Ei stiu sa rupa o aripa-n zbor,
Ei vor sa imbrace in haine ce strang,
Ei pot sa puna-ntrebari care dor
Dar eu stiu sa rad cand imi vine sa plang...
Eu rad cand imi vine sa plang...
Eu stiu ca miine e o zi,
Eu stiu ca, oricum, ce va fi va fi,
Eu stiu sa cred si raul sa-l alung...
Eu rad cand imi vine sa plang...
Ei stiu sa calce-n picioare minuni,
Ei vor sa spuna cuvinte ce frang,
Ei pot sa schimbe duminica-n luni
Dar eu stiu sa rad cand imi vine sa plang...
Eu rad cand imi vine sa plang...
Ei vor sa nu ma auda cantand,
Ei stiu sa rada cand pumnii mi-i strang,
Ei cred ca pot sa ma vada plangand
Dar eu stiu sa rad cand imi vine sa plang...
Eu rad cand imi vine sa plang...
joi, 11 februarie 2010
Valentine's Day ... o prostie?
Da, o prostie care de fapt nu arata cat de mult tii la o persoana. Traim intr-o Romanie in care conteaza banul, iar notiunea de "valoare simbolica" nu exista. Personal nu mai cred in "Ballantine's Bey" (cum zice sor'mea Zurly) cam de vreo 2 ani... La inceput eram si eu in randul celor care ii faceau fericiti pe comerciantii de ursuleti, inimioare si iepurasi de plus. E perioada in care, noi, baietii, suntem supusi unei presiuni imense. Comerciantii incearca in aceasta perioada sa dea lovituri financiare exploatind disperearea celor care cred ca dragostea se cumpara. Sau disperarea celor care cred ca dragostea trebuie demonstrata inclusiv financiar. O presiune importanta poate veni si din partea fetei de langa tine. Cea pe care incerci sa o seduci sau cea alaturi de care te afli deja intr-o relatie clasica. In mare, exista doua categorii de femei: unele care merita atentie si pitipoancele disperate dupa bani, cadouri si tot felul de avantaje. Sper ca e limpede cui n-ar trebui sa-i faci vreodata un cadou. De fapt, tot ce ar trebui sa conteze, e faptul ca inima, mintea si trupul tau ii apartin ei. Iar daca sunteti singuri in aceasta perioada, nu disperati. Inchidet ochi, relaxati-va, ganditi-va la tot ce ati avut frumos in viata, si la ceea ce va asteapta inainte. Voua, tuturor, si mai ales umbrelor vechi din trecutul meu, mi-am permis sa le dedic o piesa...
sâmbătă, 23 ianuarie 2010
Je t'aime
D’accord, il existait d’autres façons de se quitter
Quelques éclats de verres auraient peut être pu nous aider
Dans ce silence amer, j’ai décidé de pardonner
Les erreurs qu’on peut faire à trop s’aimer
D’accord la petite fille en moi souvent te réclamait
Presque comme une mère, tu me bordais, me protégais
Je t’ai volé ce sang qu’on n’aurait pas dû partager
A bout des mots, des rêves je vais crier
Je t’aime, je t’aime
Comme un fou comme un soldat
Comme une star de cinéma
Je t’aime, je t’aime
Comme un loup comme un roi
Comme un homme que je ne suis pas
Tu vois, je t’aime comme ça
D’accord je t’ai confié tous mes sourires, tous mes secrets
Même ceux, dont seul un frère est le gardien inavoué
Dans cette maison de pierre,
Satan nous regardait danser
J’ai tant voulu la guerre de corps qui se faisaient la paix
Je t’aime, je t’aime
Comme un fou comme un soldat
Comme une star de cinéma
Je t’aime, je t’aime
Comme un loup comme un roi
Comme un homme que je ne suis pas
Tu vois, je t’aime comme ça
Je t'aime, je t'aime
Comme un fou comme un soldat
Comme une star de cinema
Je t'aime, je t'aime, je t'aime, je t'aime, je t'aime, je t'aime
Comme un loup comme un roi
Comme un homme que je ne suis pas
Tu vois, je t’aime comme ça
miercuri, 6 ianuarie 2010
Ganduri din trecut catre viitor
Tiganie, rai
Rai care erai
Caravan serai
Acadea.
Raiul meu beteag,
De pe alt meleag
Cat imi esti de drag,
Nu stiu cum.
Zaiafet acum,
Lautari duium,
Numai tu nicicum,
Giacardea.
Noaptea de-ar veni,
Pe pamantul gri,
De ne-ar adormi,
Orisicum.
O, dar azi, dar azi,
Ceru-i de atlaz,
Soarele-n extaz.
Ei se duc la pas
Spre un alt popas,
Satra de pripas.
Pana nu-i mai vezi,
Pana nu-i mai crezi
Si din ochi ii pierzi.
Printre ceturi verzi,
Ceturi de livezi,
Vezi ca nu-i mai vezi.
Giacardea, cardea,
Gialino mura,
Gia mura, mura,
Ce mïsto...
(Phoenix - Mica Tiganiada)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)