Fairytale

I'm in love with a fairytale, even though it hurts
'Cause I don't care if I loose my mind
I'm already cursed

Litere frante, litere cu dragoste

Exista momente.
Exista Visuri.
Si pentru a descrie
Toate acestea,
Exista cuvinte.
Cuvinte compuse din litere.
Litere frante, sau libere.
Litere cu care scriem
"Te iubesc"...
sau litere cu care
vorbim ingerilor
care ne inconjoara viata.
Mi-e somn. As scrie
Mii de litere,
Mii de cuvinte,
Mii de vise si momente,
si toate...
Cu dragoste!

Ganduri spre un inger nehotarat

M-am gandit de mii de ori inainte sa scriu aceste randuri. Practic sunt cuvinte pe care ti le-am zis de cateva ori pana acum. Stiu ca esti acolo, dincolo de ecranul unui laptop, citind ceea ce scriu eu acum. Sau cel putin mi-as dori sa te stiu asa. Se pare ca in ultima vreme doar asa mai reusesc sa comunic cu tine, sau sa exprim ceea ce e in mintea si inima mea. Sunt ceea ce sunt si tu esti ceea ce esti. Cred ca esti sufletul cel mai complicat si cel mai frumos pe care mi l-a daruit viata pana acum. Stiu ca cineva ti-a frant aripile si nu mai poti sa zbori acasa. As vrea sa iti pot da aripile mele, chiar daca asta ar insemna sa zbori departe de mine. Nu ma intreba de ce simt asta. N-as putea sa iti explic. Nu exista cuvinte. Nu am reusit sa imi explic nici macar mie. Tot ce stiu este ca te visez in fiecare noapte. Si ca numele tau imi apare pe buze de fiecare data cand sunt fericit. Iar cand simt in tine tristete, lumea plina de viata din jurul meu devine gri. E atat de ciudat. Da, am sa iti dau aripile mele... Tot ce iti cer in schimb e sa imi dai din cand in cand un zambet... si o imbratisare... din suflet... Nani nani, ingerasule... nani, nani...

Citeste, cu inima, si da mai departe...

Din nou mi-amm permis sa pun aici un articol de pe blogul lui Cabral. Dar de data astae vorba de salvarea unei vieti. Iar tu, cititorule, cu banii pentru un suc/bere/pachet de tigari, poti salva un suflet de om. Crezi ca o poti face? Ai curajul de a-l ajuta pe cel de langa tine. Eu am plans... Tu citeste. citeste si fa cum crezi...

"

Când s-a născut era deja orfan de tată.
S-a născut la o lună după ce tatăl lui a murit, într-un accident cumplit de maşină – a murit fără să vrea, lăsând în urmă o femeie, trei copii născuţi şi unul nenăscut.
A crescut.

Avea 14 ani. Tocmai intrase la liceu. I-a murit mama. Nu ştia să fi fost bolnavă de ceva. A murit şi gata. A rămas cu un căţel, o garsonieră şi trei surori mai mari, măritate, la casa lor.
A mai crescut.

A terminat liceul, s-a angajat. S-a îndrăgostit. S-a mutat cu iubita lui în garsoniera moştenită de la părinţi.
Era foarte tânăr.

Muncea. Tăietor la secţia legătorie a Tipografiei Bucureştii Noi.
Avea 23 de ani când a aflat că este bolnav. Era decembrie 2004, luna cadourilor. „Cadoul” lui a fost Boala Hodgkin stadiul II B. Cancer de sânge. „Cadoul l-a primit” de la Hematologie Fundeni. Boala a debutat în mediastin, nefiind afectată o altă parte a organismului.

Doi ani a făcut chimioterapie şi radioterapie. Doi ani de chin şi de concedii medicale. În ianuarie 2006 analizele indicau că boala a stagnat. S-a presupus că ceea ce a rămas în mediastin era fibroză sau boală inactivă. Tratamentul s-a încheiat. Era apt de muncă. Mai bine. Oricum nu mai avea niciun ban.

La legătorie nu mai făcea faţă. Aşa că a trecut pe „funcţia” de portar. Dar nici organismul lui slăbit nu a putut face faţă frigului din gheretă. A făcut pneumonie. Iar în noiembrie 2006 a făcut şi recădere la Boala Hodgkin. I-au apărut noduli la plămâni, la subraţe, în mediastin. A făcut şi apă la plămâni. Din nou chimioterapie. Degeaba, boala nu s-a mai lăsat păcălită.
L-au trimis la Spitalul de Pneumo-ftiziologie Marius Nasta, ca să-i taie o parte din plămânul drept, unde era o tumoră.

I-au făcut mai întâi o bronhoscopie în urma căreia s-a ales cu virusul hepatitei B. O parte din vină a fost a lui, că avea imunitatea scăzută. Restul de la aparate. Prost sterilizate.
Aşa că operaţie nu a mai putut face şi l-au trimis la Spitalul de boli contagioase Victor Babeş. Să se trateze de hepatită.
A tratat şi hepatita. După care a trecut la chimioterapie.
Curele au fost destul de puternice cât să îi „ardă” venele. Aşa că o venă s-a spart şi toata substanţa s-a scurs pe lângă. S-a ales cu o flebită a mâinii drepte. Care îi dă dureri cumplite.

Cu venele „arse” nu mai mergea chimioterapia. Trebuia montată o cameră implantabilă percutantă (un cateter „evoluat” adică). Fiind ceva evoluat, Ministerul neSănătăţii româneşti nu putea suporta costul. Aşa că i-au sărit ochii din cap până când a strâns 400 de euro să-şi cumpere „evoluata”. De care nu a avut parte. Viaţa lui depindea de ea, numai el ştie cât s-a chinuit să strângă banii. Degeaba. Ceva nu a mers.

I-au montat cateterul tot la Fundeni. S-a infectat. Nu se ştie a cui e vina. A cui l-a montat, a cui l-a folosit sau a cui l-a produs. După două utilizări a trebuit să arunce cateterul. A pierdut şi banii, şi chimioterapia.

Iar boala evolua. Normal. Nu mai putea mânca, tuşea până la epuizare. Diagnosticul a devenit Boala Hodgkin formă Chimiorezistentă. Au apărut nodulii inghinali.

Face în continuare chimioterapie. I se montează un cateter la picior, la trei săptămâni o dată. Odată i s-a montat prost, pentru că a făcut flebită şi la piciorul stâng. Acum i se montează doar la dreptul. Dar nu se ştie dacă se mai poate, că deja i s-a montat de 5 ori şi nu mai merge.
Aşa a ajuns în mai 2009.
Acum două săptămâni a constatat, când s-a trezit, că nu mai aude cu urechea dreaptă. La ORL, la Spitalul Sfânta Maria, i s-a spus că nici nu va mai auzi. Face un tratament şi pentru asta, dar şanse nu prea sunt.
Aşa au trecut 4 ani şi jumătate. De suferinţă a unui om.
Se numeşte Marian George David.
Marian George David are acum 28 de ani. Este din Bucureşti.
Marian George David are nevoie de ajutor. De al nostru.
În aprilie, la ultimul tomograf, a venit o veste mai bună. Doctorul crede că boala stagnează. Boala Hodgkin. I-a recomandat să facă o analiză PET-CT, care poate arăta dacă boala a stagnat. Sau dacă este doar fibroză. Care PET-CT costă cam 1.100 – 1.200 de euro.

„Sper. Sper din tot sufletul că mă poate ajuta şi pe mine cineva. Poate că există oameni care mai ajută alţi oameni şi care mă pot ajuta şi pe mine. Poate că ajung să fac şi eu un transplant de celule stem, un transplant care mă poate face să cred că am şi eu noroc în viaţa asta. Nu am bani nici pentru analiza PET, nu am bani pentru nimic, nu ştiu ce trebuie să fac pentru a face un transplant în străinătate, care sunt paşii de urmat, care este suma de bani necesară pentru un astfel de transplant, cum să ajung la spitalul din străinătate, unde să trimit analizele, cum pot să văd dacă există cineva în lumea asta compatibil cu mine, cineva care îmi poate da viaţă.” – Marian George David.

Dacă puteţi şi vreţi să ajutaţi:
Raiffeisen Bank – Agenţia Pajura
RON: RO 19 RZBR 00000 600 1163 5298
EURO: RO 51 RZBR 00000 600 1163 5304
Cod SWIFT: RZBR ROBU
Titular Stamatin Andreea Ioana (prietena lui Marian).
N.B. Marian se deplasează cu greu din pat până în bucătărie. Mâinile şi picioarele lui sunt acum Andreea. Contact: stamatin_andreea_ioana@yahoo.com
Analiza PET-CT se poate face la Bucureşti şi Oradea, dar în clinici private. Ministerul nu plăteşte aşa ceva.
Suferinţa. Abia ce poţi să o trăieşti. Să o suporţi. Cum să o mai şi măsori? Povestea altei suferinţe. De la alt om. În povestea lui Marian George David se poate măsura doar speranţa. Că îl va ajuta cineva. Care să îi dea viaţă.
UPDATE. 4 ore mai târziu după ce am scris aici povestea lui Marian au apărut prietenii lui: Cristian şi Daniel. Prieteni din copilărie, colegi de la şcoala generală. Au văzut necazul lui Marian şi strigă după ajutor. Cu siguranţă sunteţi mai mulţi. Şi din liceu. Dacă pentru noi 5 lei nu înseamnă mai nimic – sau doar un suc – pentru Marian înseamnă enorm. Nu e chiar atât de uşor să strângi 1.200 de euro. Dar nici greu nu e, atunci când ai câţiva prieteni care la rândul lor au alţi prieteni. Şi tot aşa. După aia ne gândim şi la celulele alea stem hematopoietice. Nu ar fi exclus ca un prieten din copilărie să fie compatibil 100% cu Marian. Şi dacă nu cu el atunci cu un alt tânăr necunoscut, al cărui prieten poate să fie compatibil cu Marian.
Multe lucruri bune pot face oamenii, când prietenia este nealterată!"

Ciudat cat doare...

Sincer, cand am pornit blogul asta, am spus ca imi voi scrie aici gandurile si sentimentele. Am promis, si am sa ma tin de cuvant. Desi ma simt al naibii de ciudat. N-are rost sa mai reluam o parte din povesti. Prin ce am trecut eu in ultimele luni, cred ca ati trecut toti la un moment dat in viata. O persoana superba din toate punctele de vedere, iubire pierduta, si apoi promisiunea "eu nu mai mai indragostesc niciodata". Toata bune si frumoase. Bineinteles ca m-am indragostit din nou. si ca de obicei, dau cu piciorul exact cand e mai putin indicat. Dar nu stiu ce sa mai zic. Am intalnit pe cineva. Frumoasa si desteapta, dar inconjurata de mii de ziduri de gheata. Si care mi-a servit cu zambetul pe buze o replica de tip "te plac, esti ok, dar nu mai vreau sa ma indragostesc, nu am nevoie de asa ceva, iar tu, mai baiatule, tine-ti sentimentele si gesturile de tandrete in tine". Problema este ca am avut ocazia, sa vad o data, pentru o fractiune de secunda, dincolo de armura de gheata. Am vazut cel mai frumos suflet pe care l-am intalnit. Si de aceea consider ca merita. Am sa incerc sa am rabdare. Doar ca tot tinandu-mi sentimentele in mine, 24 din 24, am cam adunat presiune. care a rabufnit, pe ici pe colo, in gesturi si cuvinte tampite. Pana acolo s-a ajuns, incat aproape ca am ajuns sa o resping total, din cauza durerii de a nu-i putea spune ce simt, de a nu putea sa o tin in brate si sa numaram stelele. Nu stiu ce sa mai zic. Credeti-ma, am cunoscut diverse grade de "iubire"... dar niciodata o fata nu m-a bulversat in halul asta. Nu stiu ce sa mai zic, ingerasule... o sa am rabdare. Te rog sa ma ierti. Stiu ca vei citi randurile astea... Pentru tot ce nu am zis, pentru tot ce nu am facut, si mai ales pentru tot ce am gresit pana acum, iarta-ma!

Priviri ascunse in frisca

Ha! Ce buna e... imi place la nebunie... In caz ca nu v-ati dat seama, vorbesc despre frisca. E asa dulce pusa peste prajituri, peste cafele si bezele... Sa nu radeti dar am dat in mania mancatului de frisca. Atata tot ca eu imi pun frisca pe inima mea. Si o daruiesc. Nu ma intrebati cui. nu am sa va raspund pentru ca nu am voie. Dar printesa vinovata de pasiunea mea pentru frisca ar trebui sa se recunoasca. Printre aceste randuri scrise cu un tub de frisca... Pasiunea asta am descoperit-o recent. Pana acum, pentru mine frisca era doar ceva dulce peste prajituri, cum ziceam mai sus. Sau, ca sa fiu putin pervers, peste un san plin de femeie... nu spun ca am renuntat de tot la aspectele acestea. Dar am vazut frisca privita prin inima cuiva. am vazut, in mod banal, ce efect poate avea frisca in sentimentele mele. De atunci imi place frisca peste inima mea... cu mult topping de sinceritate si caldura, amestecata cu iubire si tacere. Vrei si tu printesa? Astept sa imi spui...

Azi

Azi am iesit la soare,
Precum melcul iese din cochilie.
Razele zambetelor de copil
Mi-au incalzit camasa
Prafuita de atata uitare.

Am privit in jurul meu,
Si am vazut atata frumusete.
Pensionari cu iubiri ratacite
Sau ciripit de vrabii risipite.

Azi am pornit din nou la drum,
Incalzit de sufletele indragostitilor,
Am facut primii pasi timizi,
Ghidat incet de privirile sfintilor.

Si tot azi am ajuns
La marginea unei gradini frumoase,
Inconjurata de garduri si ziduri inalte.
Poarta ruginita era inchisa.

Iar pe ziduri cresteau buruienile.
In mijloc insa am vazut o perla
Ramasa pe perna veche a unei printese.
Asa ca, azi, am inceput sa urc.

Am pornit escaladarea zidurilor,
Inarmat cu rabdare pana la cer.
Vreau sa ajung la acea perla,
Sa vad gradina inauntru, si sa sper.

Nu mai vreau

Nu mai vreau sa fug de lume…
M-am saturat de priviri pe furis,
Catre un ideal care nu exista.
Nu mai vreau sa stau in banca mea
Ca un individ insipid si cuminte,
Care executa lucruri la comanda,
Cerintelor unei societati incorsetate.

Nu mai vreau sa fug in cautarea
Unei iubiri perfecte, constient
Ca asa ceva e doar in mintea mea.
Nu mai vreau sa gandesc
Precum un robot programat
Sa faca mereu aceleasi lucruri,
Intr-o repetare care nu pare sa aiba sfarsit.

Nu mai vreau sa ma gandesc
La trecut, prins intre fumuri.
Au inflorit caisii si vreau sa vad
Cum li se parguiesc fructele.
Vreau sa fiu liber sa alerg
Atunci cand am chef si sa strig
Din toata fiinta mea, sa pot privi
Inainte, zambind cu tot prezentul
Din mine… Sa pot sa scriu
Pe un banner urias, cu litere frante,
Alcatuite din sentimentele mele,
De fiecare data cand stiu, si spun ca…
Nu mai vreau…

Fereastra din primavara

Am lasat fereastra si usa deschise larg.
E primavara si caldura noptii
Imi umple sufletul cu mireasma ei.
Am lasat fereastra si usa deschise larg,
Pentru ca sufletul meu, inghetat,
Vrea sa evadeze si sa rada, asa,
In ciuda sortii.

La inceput mi-a fost teama.
Ma temeam sa nu intre cineva
In sufletul meu si sa fure
Imaginea ta.
Ma temeam ca poate sufla vantul
Si o sa stearga de tot poza asta
Prafuita si plina de sange,
Ascunsa adanc in inima mea.

De fapt, am lasat fereastrea deschisa,
Si usa desfacuta larg, cu speranta.
Poate ca cineva o sa treaca
Pe acolo, si sa vada bolnavul din mine.
Poate ca vei fi tu, sau va fi alta.
Niciodata nu stim ce e scris.
Mireasma lunii imi alina durerea,
Ma face sa torc usor fuiorul
Impletit cu vise din mine si tine.

E primvara afara si noapte.
Lumea spune ca e cald si placut.
Eu am ochi si nu vad,
Urechi care nu mai aud.
Dar in inima mea au inmugurit
Fluturii si alearga prin iarba
Rosie ca zambetul tau.
E primavara si asta ma face sa vreau
Sa alerg si sa fiu fericit
De-asta usa sta desfacuta in hau,
Si-n plus… am lasat deschisa fereastra.

Poveste ...partea a II-a

Acum ceva timp in urma scriam inceputul unei povesti. Calatorul visator, care umbla in cautarea jumatatii, si care s-a aventurat spre castelul unei printese in alb. Ei bine, dragilor, intre timp, am aflat si finalul... Poate ca nu e exact cel pe care mi l-am imaginat, si pe care l-au dorit unii dintre voi... dar am sa imi iau inima in dinti, si am sa il scriu. Asa cum e el... Ei bine...
"Dupa un urcus plin de rafale taioase si reci, calatorul nostru, incalzit de ceea ce simtea in el, a ajuns aproape de castel. in jurul sau erau numai tufe de maracini, pline de spini reci si taiosi. Visatorul insa nu s-a dat batut. In inima sa ardea o torta cu care si-a facut loc printre tepi. Cu greu, dar a trecut. Plin de sange si rani, dar luminos si liber in interior, el a ajuns la o poarta.
<<- E cineva aici? Am venit cu gand bun si luminos.>> a strigat el. Poarta s-a deschis incet, cu un scartait care i-a inghetat pentru o clipa sira spinarii. Credincios insa visului sau, el si-a facut curaj, si a intrat. S-a trezit insa prins intre doua ziduri. Poarta s-a inchis brusc in urma lui. S-a uitat in jur. Totul era inghetat. Din loc in loc, mici gramezi de ghiata, cu chipuri umane gravate in ele. Si-a dat seama ca sunt cavalerii despre care i-au povestit satenii de la poalele muntelui. A continuat sa caute in jur, si a gasit o noua poarta.
<<- sunt Visatorul. Am venit sa ma inchin printesei. Ma aude cineva?>> a strigat el. I s-a deschis atunci o noua poarta. A inceput sa prinda curaj. A sarit rapid dincolo. Poarta s-a inchis. Era din nou prins intre doua ziduri. Aici era insa ceva mai cald, dar era pustiu. A dat ocol castelului, strigandu-si caldura si gandurile din inima. Dar ii raspundea doar ecoul. La un moment dat a vazut ceva stralucin in fata lui. Era o oglinda. Numai ca in oglinda se vedea cea mai frumoasa printesa in alb, dansand. Visatorul nostru si-a dat seama ca de fapt era cel mai frumos inger pe care il intalnise. A inceput sa caute usi ca sa ajunga la cel mai frumos lucru din lume. A strigat in jur pana a ramas fara voce. Singurul semn pe care il primea erau stralucirile oglinzii. Era prins intre doua ziduri. Atat de aproape si totusi atat de departe. O ameteala ciudata incepu sa il cuprinda. Darnicul visator simtea cum inima i se topeste. Se simtea din ce in ce mai obosit. Dintr-o data si-a dat seama ca acum era pedepsit pentru egoismul sau. Din momentul in care vazuse ingerul, isi dorise sa-l imbratiseze si sa-l tina doar pt el. Insa ingerul acela de fata nu vroia sa fie legat. Nu vroia sa fie tinut in colivie, fie ea si de aur si plina de dragoste. "Ar fi pacat sa-l inchid in colvia inimii mele. Am sa-l las liber, si o sa il admir mereu cum zboara si lumineaza in jur" si-a zis visatorul. Ramas cu tot mai putina energie, s-a asezat la baza zidului, sa doarma. Visele albe, pline de muzica simfonica, erau din ce in ce mai frumoase. Printesa inger zambea din ce in ce mai frumos si mai stralucitor. Calatorul simtea ca dragostea sa creste tot mai mare. Dar toate erau doar in visul sau. Nu isi dadea seama ca incet-incet, prindea radacini. Se transforma intr-un copac mare, puternic. Un copac plin de caldura si viata, gata oricand sa isi adaposteasac printesa inger. Sau ingerul printesa. somnul sau era din ce in ce mai profund. Muzica era tot mai alba, printesa tot mai frumoasa, iar copacul crescut din inima sa tot mai mare si mai puternic. Locuitorii de la poalele muntelui il vedeau deja cum creste si acopera intregul versant. Osmenii zambeau. Era primul semn pe care il vedeau pe munte dupa atatia ani. Iar florile copacului erau atat de rosii si frumoase. Stiau ca ele vin din sufletul calatorului, din visele sale transformate in legenda.
O legenda, pe care iata, o traim pana in zilele noastre.
O legenda pe care v-am spus-o si eu voua.
o legenda pe care o spunem ingerului printesa.
sau printesei inger...

"Invata-ma sa iubesc" by Taxi. super piesa, super versuri

Nici nu stiu ce-as vrea sa faci
Sa ma iubesti sau sa te prefaci
S-ar putea sa regreti ca m-ai intalnit
E atat de greu sa fiu iubit

Nu mai simt nimic, nu mai vreau nimic
Nu mai stiu sa mangai nici macar un pic
Nu sunt asa, pur si simplu, asa e viata mea
Vad ca inca n-ai plecat, vad ca inca mai esti
Asa ca daca te-ai hotarat sa stai si sa ma iubesti

Invata-ma sa iubesc, ajuta-ma sa traiesc
Invata-ma, stiu ca-i greu, dar ajuta-ma sa fiu eu
Invata-ma sa nu plang, ajuta-ma sa pot in brate sa te strang
Invata-ma sa rad, dar inainte invata-ma sa plang

N-am mai zburat de-atata timp in vise
N-am mai umblat printre nori
N-am cantat atata timp in vise, n-am mai visat in culori


Nu, visele mele nu mai au chip, nu mai au glas
Desi sunt singurul lucru care a ramas


Invata-ma sa iubesc, ajuta-ma sa traiesc
Invata-ma, stiu ca-i greu, dar ajuta-ma sa fiu eu
Invata-ma sa nu plang, ajuta-ma sa pot in brate sa te strang
Invata-ma sa rad, dar inainte invata-ma sa plang

Vad ca inca n-ai plecat, vad ca inca mai esti
Asa ca daca te-ai hotarat sa stai si sa ma iubesti

Invata-ma sa iubesc, ajuta-ma sa traiesc
Invata-ma, stiu ca-i greu, dar ajuta-ma sa fiu eu
Invata-ma sa nu plang, ajuta-ma sa pot in brate sa te strang
Invata-ma sa rad, dar inainte invata-ma sa plang (x2)

Si-as mai vrea sa te rog sa nu uitam
Dragostea e simpla, doar noi cand ne iubim o complicam.

Cu Ducu Bertzi... De Dragoste.. Daca ai vrea....

N-ai vrea sa vezi padurea cum freamata si nici
N-ai vrea s-aducem campul cu-n brat de flori aici
Sa nu mai stam zadarnic tristete langa geam
Cand ne-ar fi drag sub cerul adanc ca un ocean

Si-n loc sa fim pe campul adevarat strain
Dac-am deshide toate ferestrele putin
Noi am putea iubito vazand copacii stinsi
Ca nimeni nu se-ntreaba de ce rasari aci

Si am invatat pe nume atat de mult flori
Ca am ramane-n urma cu mii de carti datori
Si ne-am simti de-odata cu mine calzi si goi
Mai mult, nu ne-am intoarce privirile 'napoi

Sau am putea sa facem cu degetele drum
Cand am avea atatea de invatat acum
Si-am fi 'nteles ce-i campul intins si neumblat..
In loc sa stam la geamuri cu mainile sub cap

N-ai vrea sa stim iubito si noi de cate ori
Pe unde trec poetii rasar in urma flori
N-ai vrea sa vezi padurea cum freamata si nici
N-ai vrea s-aducem campul cu-n brat de flori aici

Poveste...

A fost o data, ca niciodata…
Asa incep toate povestile, nu? Indiferent cum se termina, ele incep cu “a fost o data ca niciodata, pentru ca de n-ar fi, nu s-ar povesti…”
Ei bine… A fost odata, ca niciodata…”
A fost odata un baiat care visa. In fiecare noapte el visa mii de vise… Vise de toate felurile. Vise frumoase, vise urate, vise sexy… Vise de toate culorile… Rosu, negru… verde… galben… albastru… Si baiatul nostru din poveste, umbla prin lume, ratacind singur. Doar el si cu ideile sale. Si cauta. Cauta ceea ce oamenii numesc “jumatate”. Nu era sigur ce presupune asta. Nici macar cum arata. Dar el cauta. Stia sigur ca atunci cand va gasi ceea ce cauta, acest periplu prin lume se va opri definitiv. Fara pause de un an sau doi. Fara sentimente false. Pur si simplu se va opri. Si va incepe sa traiasca, sa respire si sa simta in alt fel. Baiatul calator a intalnit multe personaje in drumul sau. De tot felul. De multe ori a avut impresia ca a gasit ceea ce cauta. Dar de fiecare data exista cate o fisura. Fisuri mici, aparent banale. Dar care in timp au produs crapaturi din ce in ce mai mari. Care s-au transformat in rupturi. Fiecare ruptura insemna o picatura din suflul lui, care era smulsa si calcata in picioare. Dar baiatul nostru era curajos. De fiecare data isi aduna picaturile de suflet de pe jos, le curata cu lacrimi si le lipea la loc. Au trecut ani si ani. Iar calatorul se simtea tot mai batran. Desi carcasa exterioara, pe care oamenii o numesc “corp” nu arata asat, in interior, visatorul din povestea noastra se simtea singur si batran. Pana cand, intr-o zi, a inceput sa viseze toate visele in alb. Mult alb… atat de mult alb, incat il dureau ochii. Dar se simtea atras de atata alb. Vise in alb, si muzica simfonica. Oricat de obosit era baiatul, devenit intre timp barbat, visele astea in alb si muzica il faceau sa se simta bine. Visand atata alb, calatorul a ajuns la poalele unei pante foarte abrupte. In varf, ca prin ceata, se zareau turnurile unui castel. A intrebat in jur al cui e castelul si ce se ascunde acolo. Dar nimeni nu a stiut sa-I spuna exact. Toti ziceau insa de o misterioasa printesa frumoasa, care statea inchisa intre acele ziduri. I s-a spus insa ca multi au incercat sa ajung acolo, dar nimeni nu a reusit. Multi s-au intors din drum, speriati de greutatile drumului, si patrunsi de frigul care venea dinspre castel. Calatorul nostru s-a pus insa pe ganduri. Nu cumva acolo sus…? Oare? Nu putea sa stie pana nu incerca. Si era gata sa indure si obstacole, si frig… orice… Inainte insa de a porni la drum, s-a pus sa doarma… Si a visat din nou mult alb… doar ca de data asta, albul se transforma in umbra unei printese care alerga prin livezi. Drumetul s-a trezit dintr-o data, simtind in el o caldura intense, si o atractie cum nu mai simtise niciodata. Parca el ar fi fost de fier iar in castel se afla un magnet puternic. Asa ca a inceput sa urce… si sa urce… Printesa in alb ii aparea mereu in vise… iar el urca mereu. Imbracat doar in sperantele cautarilor sale, nu simte frig, cid oar o briza placuta. Genunchii ii erau zdreliti si plini de sange, sfasiati de ghimpii drumului, dar el nu vedea decat trandafiri albi. Si muzica simfonica. Asa ca urca…

Nimeni nu stie cum se termina povestea. Calatorul nu s-a mai intors sa le spuna celor de la poalele muntelui ce e in castel. Poate mai urca si azi. Din cand in cand insa, cand se risipeste ceata, oamenii pot vedea stralucirea scurta a armurii sale. Si atunci, ei se gandesc ca visatorul isi continua drumul sau spre castelul printesei albe dintre neguri… Iar povestea continua…