Ganduri intre ani…

Marturisesc ca am sta mult pana m-am hotarat sa ma asez cu laptopul in brate, langa focul albastru al semineului, si sa incerc sa astern aceste randuri. La inceput mi s-a parut complet aiurea… la urma urmei, cam fiecare posesor de blog posteaza cateva randuri in aceste momente in care un an se incheie si altul paseste timid spre noi. Poate ca nici nu as fi scris. Am primit insa recent, un fel de cadou intarziat de la Mos Craciun. Un cadou mic, firav, asternut cu slove negre pe foi subtiri de ie romaneasca de Sebes. File de carte, apartinand unor suflete care si-au trecut acolo lacrimile, gandurile, metaforele si mai ales, si-au pus in fata noastra, inimile mari si calde de copil. Tocmai citind aceasta carte mi-am luat si eu inima in dinti. Ma uit in urma, la tot ce am scris anul asta aici, in coltul asta de lume a internetului, numit atat de sec “blog”… Cate momente s-au adunat in literele ce imi fug prin fata ochilor. Am plans si mi-am descarcat tristetile. Am sperat si mi-am pus in scris tinte imposibile. Am ras si v-am lasat sa imi calcati rasul in picioare. V-am dat dreptate, voua, celor care v-ati urlat disperarea sociala sau durerea sufletului. Si nu stiu daca v-am multumit suficient voua, celor care mi-ati curatat pansamentele ce ma tin intreg la minte si la suflet. Ampus poezie pentru cei care viseaza la stele, si versuri pentru cele care m-au tinut si ma vor mai tine de mana. Am asternut ganduri imprumutate de la altii care au condei mai bun, in incearcarea de a va face sa intelegeti si voi anumite lupte care se dau mereu in jurul nostru… poate am reusit, sau poate ati plecat mai departe, injurandu-ma. Pana la urma, important pentru mine e faptul ca pentru o clipa v-ati aruncat ochii spre acele randuri scrise, mai mereu, la ceas tarziu in noapte. Nu stiu de ce, dar am descoperit ca scriu mai cu pofta noaptea. Nu stiu daca si cu mai mult “succes la public”… Oricum, va multumesc tuturor… Chiar si celor care m-au criticat. Pana la urma, orice sut in fund e un pas inainte. E 5 dimineata… Trebuie sa nu uit sa spun un “multumesc” adevarat, din toata inima mea de copil mare, pentru doua persoane care m-au inspirat in toata aceasta perioada. Iti multumesc tie, Ana, pentru firimiturile de speranta si feliile de suflet romantic pe care mi le-ai presarat in fata in paginile blogului tau… Si iti mai multumesc si tie, Ruxandra, pentru tupeul cu care ai muscat din lumea asta jegoasa, si curajul cu care le-ai tras un pumn in figura celor care isi bat joc de tine, de mine, de altii, de noi…
Ne vom reintalni in anul viitor… alte file cazute din castan, flori de cires in gradini japoneze si ganduri intr-o scrisoare din viitor. Si poate, pana la urma, printul orb va reusi sa vada printesa care sa il duca pe Magura.
E tarziu… Iertati-mi aberatiile de final de an. “Eminescu in mizerie” imi spunea mama cand vroia sa rada de pletele mele si de puerilitatea gandurilor pe care le puneam pe foi de caiet studentesc. Acum cica am evoluat. Scriu pe blog. O locatie in care sper sa ne citim cu bine si in noul an… Inchinati un strop de sampanie si pentru pomenirea unuo suflet ratacit… Va doresc tuturor doar atat: Sanatate trupeasca, impreuna cu multa lumina si caldura in suflet…