Ganduri intre ani…

Marturisesc ca am sta mult pana m-am hotarat sa ma asez cu laptopul in brate, langa focul albastru al semineului, si sa incerc sa astern aceste randuri. La inceput mi s-a parut complet aiurea… la urma urmei, cam fiecare posesor de blog posteaza cateva randuri in aceste momente in care un an se incheie si altul paseste timid spre noi. Poate ca nici nu as fi scris. Am primit insa recent, un fel de cadou intarziat de la Mos Craciun. Un cadou mic, firav, asternut cu slove negre pe foi subtiri de ie romaneasca de Sebes. File de carte, apartinand unor suflete care si-au trecut acolo lacrimile, gandurile, metaforele si mai ales, si-au pus in fata noastra, inimile mari si calde de copil. Tocmai citind aceasta carte mi-am luat si eu inima in dinti. Ma uit in urma, la tot ce am scris anul asta aici, in coltul asta de lume a internetului, numit atat de sec “blog”… Cate momente s-au adunat in literele ce imi fug prin fata ochilor. Am plans si mi-am descarcat tristetile. Am sperat si mi-am pus in scris tinte imposibile. Am ras si v-am lasat sa imi calcati rasul in picioare. V-am dat dreptate, voua, celor care v-ati urlat disperarea sociala sau durerea sufletului. Si nu stiu daca v-am multumit suficient voua, celor care mi-ati curatat pansamentele ce ma tin intreg la minte si la suflet. Ampus poezie pentru cei care viseaza la stele, si versuri pentru cele care m-au tinut si ma vor mai tine de mana. Am asternut ganduri imprumutate de la altii care au condei mai bun, in incearcarea de a va face sa intelegeti si voi anumite lupte care se dau mereu in jurul nostru… poate am reusit, sau poate ati plecat mai departe, injurandu-ma. Pana la urma, important pentru mine e faptul ca pentru o clipa v-ati aruncat ochii spre acele randuri scrise, mai mereu, la ceas tarziu in noapte. Nu stiu de ce, dar am descoperit ca scriu mai cu pofta noaptea. Nu stiu daca si cu mai mult “succes la public”… Oricum, va multumesc tuturor… Chiar si celor care m-au criticat. Pana la urma, orice sut in fund e un pas inainte. E 5 dimineata… Trebuie sa nu uit sa spun un “multumesc” adevarat, din toata inima mea de copil mare, pentru doua persoane care m-au inspirat in toata aceasta perioada. Iti multumesc tie, Ana, pentru firimiturile de speranta si feliile de suflet romantic pe care mi le-ai presarat in fata in paginile blogului tau… Si iti mai multumesc si tie, Ruxandra, pentru tupeul cu care ai muscat din lumea asta jegoasa, si curajul cu care le-ai tras un pumn in figura celor care isi bat joc de tine, de mine, de altii, de noi…
Ne vom reintalni in anul viitor… alte file cazute din castan, flori de cires in gradini japoneze si ganduri intr-o scrisoare din viitor. Si poate, pana la urma, printul orb va reusi sa vada printesa care sa il duca pe Magura.
E tarziu… Iertati-mi aberatiile de final de an. “Eminescu in mizerie” imi spunea mama cand vroia sa rada de pletele mele si de puerilitatea gandurilor pe care le puneam pe foi de caiet studentesc. Acum cica am evoluat. Scriu pe blog. O locatie in care sper sa ne citim cu bine si in noul an… Inchinati un strop de sampanie si pentru pomenirea unuo suflet ratacit… Va doresc tuturor doar atat: Sanatate trupeasca, impreuna cu multa lumina si caldura in suflet…

Scrisoare catre Mosu'

Eu nu te-am intrebat niciodata daca esti sarac sau daca te dor salele. Am fost prea egoist si m-a interesat sa-ti vad facuta datoria sub bradul meu. Draga Mos Craciun, eu nu ti-am daruit niciodata ceva dintr-o desaga. M-am gandit intai la ai mei, la ai altora si la mine. Nu ti-am lasat niciodata un pahar cu apa la geam si nici nu mi-am facut griji ca poate ai nevoie de pingele la bocanci. Acum ca am crescut, recunosc. Vreau sa-ti iau locul. Si in schimbul unui sac, sa adun in mine toata fericirea, toate topaielile dintr-o dimineata. Mos Craciun, te invidiez! Fiindca tu, un batranel inghetat, hamesit si nemancat, reusesti sa impaci o lume, cand eu, nici intr-o viata nu m/am vazut cu ea. Draga Mos Craciun, eu vreau sa te miros. Si sa te tin in brate ca pe-un bunic nevazut de ani. Si mai vreau sa-ti spun prima poezie ce-am invatat-o cu bradulet, bradut frumos. Eu vreau sa iti indrept fesul nins si sa te scutur de bucurie. Sa te primesc in casa mea si sa le explic tuturor ca tu existi, ca tu nu intarzii, ca tu nu ai polite de platit, ca tu ne vezi egali. Eu vreau sa-ti fac o cafea buna si sa ranjim amandoi cand punem la cale anul. Draga Mos Craciun, tu esti un pricopsit. Stiu si eu, stii si tu, stim toti.

Eu nu ma gandesc ca te vad si la anul, eu nu-mi fac planul ca peste-o iarna o sa-mi mai doresc ceva. Eu vreau acum si-ti scriu decis. De data asta,te fentez. Caci nu mai trebuie sa afli daca am fost cuminte sau daca iar m-am sters nepoliticos pe presul de la usa vecinei. Fiindca tot ce-ti cer e pentru „niste oameni multi”. Mai intai vreau jucarii pentru copiii aceia de la centru. Ii stii tu, am fost la ei si anul trecut, cand mi-am uitat barba acasa. Pentru papagalul galben vreau o colivie noua, ovala. A mai crescut si el. Imi mai trebuie niste drumuri deschise ca sa pot ajunge la toti cei de acasa. Le-am promis ca ma fac sanie. Invata-ma sa fac sarmale. Trebuie sa-mi hranesc cu iubire apropiatii. Si daca bradul meu e mai mic anul asta, pentru ca mutand mobila aiurea, nu mi-a ramas loc, te rog, lasa-mi in josul crengilor un ravas cu toate lucrurile bune pe care altii le merita. Stiu, eu nu te-am intrebat niciodata daca te calc pe nervi, cerand egoist.

Mi-a trecut doar prin minte ca atunci cand n-o s-o mai fac, o sa uit toate colindele in scara de bloc, o sa uit gustul cozonacilor, o sa uit sa iubesc, o sa uit ca existi. Numai ca, m-ai invatat ca niciodata sa nu tradez memoria sufletului meu. Te-astept chiar de vii fara nimic. Uneori fericirea noastra inseamna sa stim ca undeva exista cineva pentru care, din cand in cand suntem totul. Nu te grabi, distanta e aceeasi. De data asta nu ma mai mut.

Cu dragoste, simplu... EU