vineri, 9 septembrie 2011

Poate uneori, mai exista speranta si pentru speciile pe cale de disparitie

Habar nu aveti cat de mult curaj mi-a trebuit ca sa scriu azi, acum, aici... mai ales dupa o repriza buna de plans. Mai sunt cateva zile si se vor implini 6 luni. 6 luni care mie mi s-au parut cat 6 vieti de om. Sase luni in care un suflet la fel de ravasit ca al meu, dar mult mai curat, s-a lipit de mine. Zile in care am ras fericiti, am plans, am ranit-o cu trecutul meu, am zambit din nou, ne-am imbratisat, si tot asa... Ne iubim ca doi nebuni, dar ne ranim reciproc cu lacrimi. Pur si simplu simt cum prezenta ei langa mine ma ridica si ma face din nou OM... nu robot capitalist... ma iubeste, desi e constienta ca asta ii face rau... o iubesc dincolo de limitele normalului si umanului... datorita ei, blogul asta are sanse tot mai mari sa reinvie... "blogul unui indragostit"... imi doresc enorm sa devina "blogul unui sot fericit, cu o sotie minunata"... cu EA... dar acum, la ora asta, nu ma pot intreba de ce sunt asa orb sa nu vad semnele din jurul meu... desi, din moment ce, dupa toate astea, EA mai gaseste puterea sa imi spuna, printre lacrimi ..."te iubesc"... probabil ca ceva bun am facut si eu in viata asta de 30 de ani, ca sa merit asa ceva... In fine... sunt ateu catolic ;) asa ca imi fac o cruce si ma rog barbosului suprem sa ma ajute si sa faca din mine un sot asa cum merita ea...
va salut pe toti... iertati-ma daca am aberat... vroiam doar sa plang pe taste... si sa strig in gura mare ca O IUBESC! Chiar dacaviata ne-a lovit in 6 luni ct pe altii in ani buni de zile, stiu adanc in mine, ca EA e... Ea e jumatatea mea... Ea e cea pe care am cautat-o mereu, Ea e SOTIA mea! (ma rog, partea cu sotia sper sa devina realitate si in acte, cat mai repede)
Sa nu incetati niciodata sa va uitati in jur dupa iubire...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu