Dor de zambet...

De ce ne e asa de greu sa ne exprimam gandurile si sentimentele cand trebuie? V-ati intrebat vreodata? Mai ales cand suntem pusi in fata faptului implinit? Sau cand primim o lovitura neasteptata, in cel mai nepotrivit moment al vietii? E grea intrebarea... eu unul nu i-am gasit raspuns. Acum stau si ascult emisiunea colegei mele Anamaria... Mariuta mica, de ce emisiunile tale par asa de triste? Sau e doar parerea mea? In fine... Cand vreau sa imi torn balsam pe ganduri, ascult cuvintele ei. Desi imi e doar colega. O foarte buna colega si atat. Offffff... Numai ca emisiunea din seara asta mi-a adus aminte ca nu am mai zambit de mult. Adica nu am mai zambit cu adevarat. Pentru ca grimase ale fetei, mimand zambetul, au mai fost. Dar eu numai zambesc din inima in ultima perioada. Cam de vreo doua luni. Si e al naibii de ciudat... culmea e ca nici nu mai vad zambetele altora. Poate au disparut? Ma uit la cei din anturajul meu apropiat, cei pe care ii consider "de-ai mei"... fete obosite si zambete fortate... dar in ochii lor se vede blazarea. Acum cateva zile m-am intalnit cu cineva care mereu ma facea sa zambesc. Si care de obicei, chiar si cand situatia era grea, tot avea un zambet in privire. Acum nu l-am mai vazut. Poate nu era, sau poate sunt eu atat de orb incat nu mai vad zambete. Oare ce se intampla in jurul meu? Mariuta imi trimitea acum cateva zile un text de Tudor Chirila. il gasiti ceva mai jos, pe la un comentariu. Am inceput sa ma intreb daca nu cumva am inceput sa construiesc zidul izolarii in jurul meu. Zidul acela de care ma voi lovi de mii si mii de ori, pana cand ma voi frange... nu vreau! Eu vreau sa zambesc! Eu vreau sa traiesc, cu bune si rele, dar mereu cu zambete! Va rog, nu va mai ascundeti zambetul din priviri! Lasati-ma sa il sorb, pana cand se va impregna si in mine. Am nevoie sa invat iar sa zambesc! Va rog ajutati-ma sa zambesc! Mi-e dor sa zimt caldura interioara a unui zambet... cine imi da meditatii? Meditatii in arta zambetului... Nu se ofera nimeni?...