Eu te iubesc, în felul meu, tăcut,
Privind lumina zorilor de zi
Ce vor la viaţă iar a mă trezi
Spre a uita că ieri e doar trecut.
Zăresc o umbră-a cerului senin
Şi-n gând îmi eşti un vis mereu,
Eu, omul fără Dumnezeu,
În faţa ta azi vin să mă închin.
Vor trece zile şi-am să simt că iar
Pe drumul vieţii sunt alergător,
Să te sărut mi-e astăzi iarăşi dor
Şi înc-o filă rup din calendar.
Mai e puţin şi vom privi în doi
Un orizont ce ieri părea închis,
Şi, poate, ca un ultim compromis
Vor înţelege toţi că suntem “noi”...
Şi, învăţând că totul e real,
Vei da de ştire fapt împlinitor,
Mă vei renaşte tu, să nu mai mor,
Că între noi e doar un semn: egal.
Te voi iubi, în felul meu, tăcut
Privind mereu un cer înseninat...
Acel raspuns... pe viaţă ne-a legat
Şi restul... va rămâne în trecut...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu