Ciudat cat doare...

Sincer, cand am pornit blogul asta, am spus ca imi voi scrie aici gandurile si sentimentele. Am promis, si am sa ma tin de cuvant. Desi ma simt al naibii de ciudat. N-are rost sa mai reluam o parte din povesti. Prin ce am trecut eu in ultimele luni, cred ca ati trecut toti la un moment dat in viata. O persoana superba din toate punctele de vedere, iubire pierduta, si apoi promisiunea "eu nu mai mai indragostesc niciodata". Toata bune si frumoase. Bineinteles ca m-am indragostit din nou. si ca de obicei, dau cu piciorul exact cand e mai putin indicat. Dar nu stiu ce sa mai zic. Am intalnit pe cineva. Frumoasa si desteapta, dar inconjurata de mii de ziduri de gheata. Si care mi-a servit cu zambetul pe buze o replica de tip "te plac, esti ok, dar nu mai vreau sa ma indragostesc, nu am nevoie de asa ceva, iar tu, mai baiatule, tine-ti sentimentele si gesturile de tandrete in tine". Problema este ca am avut ocazia, sa vad o data, pentru o fractiune de secunda, dincolo de armura de gheata. Am vazut cel mai frumos suflet pe care l-am intalnit. Si de aceea consider ca merita. Am sa incerc sa am rabdare. Doar ca tot tinandu-mi sentimentele in mine, 24 din 24, am cam adunat presiune. care a rabufnit, pe ici pe colo, in gesturi si cuvinte tampite. Pana acolo s-a ajuns, incat aproape ca am ajuns sa o resping total, din cauza durerii de a nu-i putea spune ce simt, de a nu putea sa o tin in brate si sa numaram stelele. Nu stiu ce sa mai zic. Credeti-ma, am cunoscut diverse grade de "iubire"... dar niciodata o fata nu m-a bulversat in halul asta. Nu stiu ce sa mai zic, ingerasule... o sa am rabdare. Te rog sa ma ierti. Stiu ca vei citi randurile astea... Pentru tot ce nu am zis, pentru tot ce nu am facut, si mai ales pentru tot ce am gresit pana acum, iarta-ma!