2002, Vama Veche, pe terasa la clatite. Pana atunci dialogul era complet dezlanat, batranul hipiot bolborosea cate ceva despre cum s-a schimbat Vama, despre cum s-au schimbat oamenii de acolo, se razvratea ritmic impotriva tanguitoarelor manele ce se unduiau dizgratios adunate de vant si scurse uleios peste fetele noastre…
Eu mosmondeam unidirectional focusat intr-un pepene galben in care se balacea amorfa o gasca de clatite rumenite in tigaie, trase in rom, batjocorite prin nuca si acoperite cu cativa nori de frisca…
La un moment dat, intrerupand parca vacarmul strazii, printre particulele minuscule de praf ridicat de masini scumpe si cu jante sclipicioase, batranul hipiot spuse:
In viata e ca in mare, cu cat te agiti mai mult, cu cat te lupti mai mult cu valurile, cu atat obosesti mai repede… o lupta continua si sleitoare care se termina intotdeauna cu altceva decat ti-ai dori tu.
Si aici apare dilema mea…
Faci ca mine, ti le iei in piept ca Belodedici, te lupti, tragi, nu-ti lasi momente de odihna, sau te lasi relaxat in voia sortii, te duci unde te impinge ea, te multumesti cu ce primesti si nu-ti permiti sa vrei mai mult?
Pentru ca, de stai sa te gandesti, amandoua variantele au minusurile lor… de te lupti - obosesti, nu ai hodina, te lovesc toate, iti pui in fata tot timpul limite ce trebuiesc trecute, praguri ce trebuiesc escaladate. De te lasi moale si flasc va trebui sa te multumesti cu ce pica, nu-ti vei ingadui visuri, nu vei avea dreptul sa speri la mai mult.
Care e varianta ta?
asteptand valurile, viata e agitata si delicata in acelasi timp
RăspundețiȘtergere