Stam de multe ori, cu viata in propriile noastre maini, si ne gandim prea mult. Inaltam ziduri in jurul nostru, gandind ca asa nimeni nu ne poate face rau. Speram totusi sa gasim iubirea. Dar niciodata nu ne intrebam ce e de fapt iubirea. Si cand apare cineva care e gata sa riste totul pentru noi, inaltam si mai mult zidurile din jurul nostru. Si apoi aruncam cheia. Ne numim fiinte rationale, care gandesc cu creierul. Si uitam de cele mai multe ori sa ne ascultam inima. Cat de des reusim sa facem asta? Cat de des am fi dispusi sa ne lasam inima in mainile unei persoane care ne ofera in schimb inima sa? Cateodata gandim prea mult... si analizam prea mult... si uitam sa ne traim aceasta cursa perpetua care se numeste viata... cateodata gandim prea mult, si uitam ca fericirea si iubirea se simt cu adevarat in doi... dar cateodata gandim prea mult...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu