E 4 dimineata... nu pot dormi. Citesc blogurile prietenilor si incerc sa imi adun gandurile. Randurile astea mi-au venit in cap citind cele scrise de Anamaria pe blogul ei... si mai ales citind randurile scrise cald, undeva jos, la comentarii, si semnate simplu... "mama"... ati observat cat de simplu e cuvantul asta? primul cuvant pe care il rostim, primul cuvant pe care invatam sa il scriem... un cuvant atat de mic dar atat de cald... spre rusinea mea, am uitat sa iti multumesc, mama... sa iti multumesc ca ai tacut, ca ai plans, ca ai rabdat, ca m-ai incalzit cand tie iti era frig, ca mi-ai hranit sufletul cand tie iti era foame... stiu ca nu am fost fiul perfect... dar tu m-ai rabdat asa cum sunt. Si ai stiut intotdeauna sa ma faci sa inteleg si sa vad lucrurile asa cum trebuie... nu am prea multe cuvinte sa iti spun... cand eram mici invatam atatea poezii dedicate mamei... le uitam, le invatam din nou si le spuneam speriati... astazi nu mai stiu ce sa iti spun... poate doar un MULTUMESC... si daca nu ti-am spus pana acum... TE IUBESC!
P.S. - Si o precizare... desi cred ca v-ati dat seama... EA E MAMA MEA!
Ce ciudat... doi oameni care de obicei sunt cu gura pana la urechi si glumesc aproape tot timpul, ofteaza acum la unison, coplesiti de cateva cuvinte incarcate de emotie. Unul, plange probabil in timp ce scrie, altul in timp ce citeste... La aceste randuri scrise cu penita inmuiata in suflet nu pot spune decat "ma inclin in fata mamei tale, sa-ti traiasca!" Bravo, colega!!
RăspundețiȘtergere