Fragmente din vise de suflet

Exista momente in noptile reci cand visam. Exista momente cand visam si in noptile calde. Iar uneori visam si ziua, cu ochii deschisi. Visam franturi din evenimente trecute si viitoare. Sau visam ceea ce ne-am dori sa se intample. Visam oameni dragi, oameni pe care ii iubim sau oameni pe care ii iubim. Ne visam in lumina sau in intuneric, veseli sau tristi. Visam ingeri si printese, sau mai modern, bani si averi. Dar de ce visam ce visam? De multe ori visele sunt banale. Despre acestea nu ai mult de vorbit, si d obicei, dimineata, cand ne trezim, nu ne mai aducem aminte exact ce am visat. Dar cand iubesti… cand iubesti cu adevarat visezi printi si printese, ingeri albi in lumina calda, plimbandu-se veseli intr-un lan de maci sau intr-o livada de meri infloriti. Sau visezi mii de ziduri care inconjoara un castel cenusiu si rece pe dinafara, dar plin de viata si lumina in interior. Asta, in cazul in care nu esti sigur daca, cat si cum iti sunt impartasite sentimentele. Pana la urma insa, eu zic ca important e ca visam. Pentru ca cele mai reci si lungi clipe din viata noastra sunt cele in care nu visam. In momentul in care ne-am pierdut visele, ne pierdem pe noi ca oameni, si devenim niste masini care scriu, mananca, dorm, se duc la serviciu si uneori se fac ca petrec cu prietenii. Deci, nu deveniti masinarii sociale. Permiteti-va macar un lux. Acela de a visa. Cu ochii inchisi sau deschisi. Din suflet sau din obisnuinta. Dar visati!